Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apoteoza vulgarizatorilor

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 martie 2000 ·

Aşa cum libera competiţie este departe de a se fi instalat în economia românească, tot astfel ea nu reuşeşte să prindă rădăcini nici în domeniul producţiei de idei. Polemicile rezultă în urma unei proiecţii a principiului liberal al competiţiei în spaţiul cultural. În cele ce urmează, voi încerca să prezint relaţia, în opinia mea, de natură cauzală, dintre lipsa unei încrederi autentice în forţa regeneratoare a competiţiei şi inexistenţa sau lipsa de ecou public a polemicilor intelectuale româneşti. O piedică uriaşă în calea valorilor care induc o percepţie pozitivă asupra competiţiei este mistica gnostică, perpetuată pînă în anul 2000, a luptei dintre Intelectualii convinşi că reprezintă tabăra Luminii, şi Comunişti, eternii lor adversari, plasaţi în sectorul Gheenei. Ceea ce rezultă de aici este imperativul unei strîngeri a rîndurilor, unei coeziuni intime şi profunde - condiţie esenţială pentru a rezista asediului forţelor Întunericului şi a putea declanşa, la un moment dat, contraofensiva. Nu susţin că metaforele gnostice şi maniheiste sînt inadecvate pentru a descrie experienţa comunismului, ci vreau doar să reamintesc faptul că ele sînt metafore. Din momentul în care le iei în literă, ai renunţat la condiţia de membru al acelui club al libertăţii sceptice, fondat în Europa secolului al XVIII-lea, pentru a adera la ceva ce seamănă în esenţă cu o sectă de "tremurici". Noi trăim într-un mediu cultural care ia metaforele în literă. Este instructiv să vedem cum un intelectual român poate mima silitor discursul de emancipare critică faţă de simbolistica naţionalistă, vehiculînd, în acelaşi timp, cu serenitate, reprezentarea Intelectualului anti- şi post-comunist ca scînteie a Luminii eterne căzută în lumile inferioare/infernale. Cu riscul de a părea paradoxal, voi spune că mitologia maniheistă a luptei Binelui cu Răul blochează naşterea şi propăşirea unor va

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 50 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 59 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 29 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°