La începutul acestei săptămîni, ţara era încă pe buza crizei guvernamentale, iar buza unui bazin de decantare, la Baia Borşa, fusese spartă de o altă revărsare toxică - după principiul că unde trece mia cianurilor poate să se strecoare şi suta metalelor grele. Totuşi, primele pagini ale celor mai populare ziare centrale şi mai ales plinul rubricilor matinale radio-tv de revista presei erau împărţite între unu, deschiderea la Bucureşti a primului porno-show din istoria noastră bimilenară şi doi, darea pe faţă a ex-ministrului Babiuc ca fost mason, actualmente în adormire. Nu mă grăbesc cu indignarea şi nici cu reproşurile. Nu ştiu dacă a observat vreuna dintre taberele politice în conflict, dar lumea s-a sastisit pînă peste cap de crizele care se succed într-o tristă veselie, aşa încît orice răbufnire de moravuri este, teoretic, posibilă. Telespectatorii asistă cum filmele sînt întrerupte, ca la americani, de buletine cu ştiri de ultima oră. La prima întrerupere te uiţi, cu ceva interes; la cea de-a doua rezişti, eventual, dintr-un stoicism vecin cu comoditatea. La cea de-a treia întinzi mîna spre telecomandă şi degetele pipăie moale butoanele, ca să vezi ce mai este pe alte programe. Acolo unde găseşti tot filme întrerupte de buletine de ştiri. Nu este roză situaţia, în general, dacă ştiri menite a fi bombă au ajuns la gradul de interes al reclamelor care "sparg" filmele. Pare a fi normal ca, în plină ardere a politicii, presa să prefere scînteia de artificie a senzaţiilor culese de oriunde altundeva, din sexycluburi sau din cluburi de masoni. Într-un an electoral precum cel în care am păşit - cu stîngul, cutez a crede cu temeri - singura şansă în care sîntem datori să credem cu toţii, indiferent de convingeri, este chiar echidistanţa presei române. În condiţiile în care majoritatea instituţiilor statului au în sondaje o cotă de respectabilitate vecină cu cot