Sase gardieni au pazit, ieri, scarile spre sala de sedinte. reporterii "Monitorului" nu mai au acces in primarie nici macar ca simpli cetateni. Prefectul Ilie confirma ca primarul Costica Arteni comite, in relatiile cu presa, un abuz in serviciu. Ieri, in deschiderea sedintei ordinare a Consiliului Local Falticeni, primarul Costica Arteni a refuzat din nou accesul redactorilor cotidianului "Monitorul de Suceava". Desi, la propunerea presedintelui Dumitru Iftimie, consilierii au votat in unanimitate pentru participarea la dezbateri a celor trei ziaristi, primarul Costica Arteni s-a mentinut pe pozitie si nu a revenit asupra ordinului dat gardienilor de la intrare. Mai mult, in premiera, Costica Arteni a declarat in plen ca reporterii "Monitorului" nu au dreptul sa intre in primarie nici macar ca persoane fizice. Noua pozitie a sefului administratiei publice falticenene a fost pusa in practica tot ieri-dimineata, cind celor trei ziaristi li s-a refuzat accesul la un birou parlamentar situat in incinta primariei. Sase gardieni publici, din care patru purtau matricolele la vedere - 61, 199, 184 si 553, au pazit scarile spre sala de sedinte, adica o grupa supradimensionata, convocata, se pare, special pentru aceasta ocazie. Incidentul de ieri urmeaza celui din 31 ianuarie, cind primarul nu a tinut cont, nici atunci, de votul consilierilor in favoarea prezentei ziaristilor cotidianului nostru. Tratamentul aplicat de primarul Costica Arteni redactorilor "Monitorului" a inceput in luna august a anului trecut si a fost pigmentat, dupa cum am aratat in citeva editii, si de incercari de intimidare din partea unor functionari ai primariei, materializate in contraventii inchipuite. De atunci si pina in prezent, Arteni si-a motivat pozitia prin aceea ca ziaristii neagreati de el ar dezinforma sau ar informa cu rea-credinta, fara insa a oferi dovezi concrete in acest sens. In legat