În vara lui 1936, André Gide, figură marcantă a categoriei "tovarăşilor de drum" (sau, conform formulei neoficiale, a "idioţilor utili"), călătoreşte prin U.R.S.S. vreme de nouă săptămîni, participînd la toate manifestările organizate de gazde, care fac mare risipă de votcă şi de icre negre. Ia avionul înapoi spre Paris chiar în ziua în care se anunţă condamnarea la moarte a grupului Zinoviev-Kamenev; ştirea nu pare să-l tulbure, deoarece, conformîndu-se ritualului telegramei de mulţumire, o redactează în următorii termeni: "După călătoria de neuitat în marea ţară a socialismului victorios, trimit de la frontieră un ultim salut cordial prietenilor mei minunaţi pe care îi părăsesc cu regret spunîndu-le, atît lor cît şi întregii Uniuni Sovietice, la revedere...". Nici trei luni mai tîrziu, în noiembrie 1936, apare Retour de l'U.R.S.S. Ecou imens, iar maşina de propagandă comunistă reacţionează cu promptitudine: Gide devine, peste noapte, un "bătrîn ranchiunos", un burghez limitat şi un agent al Gestapoului. Îl atacă violent, în Franţa, Aragon, André Wurmser, Romain Rolland: la Moscova, Eisenstein îi ţine isonul lui Ehrenburg şi îl acuză pe Gide că e un valet al fasciştilor şi al troţkiştilor. Vehemenţa reacţiilor e explicabilă: textul gidian conţine o frază pe care, peste ani, François Furet o va considera "teribilă": "Mă îndoiesc, scrie Gide, că astăzi în vreo altă ţară, fie chiar şi în Germania lui Hitler, spiritul e mai puţin liber, mai încovoiat, mai temător (mai terorizat), mai vasalizat...". Şi încă: "Sub orice culori s-ar înfăţişa, neagră, brună, roşie, nazismul şi comunismul sînt sinonime cu totalitarismul şi reprezintă pentru mine duşmanul". Şase decenii mai tîrziu, s-a aflat că Gide ţinuse, în timpul voiajului prin U.R.S.S., un jurnal cu note sumare, eliptice, pe alocuri obscure; ele au fost publicate în noua ediţie a Jurnalului din Pléiade, ediţie rea