- o mascotă a democraţiei - Totul, în amintirea mea, a început prin vara lui 1992. Se dăduse drumul la campania electorală. Într-o amiază, la tv, a venit rîndul unui domn în vîrstă să-şi prezinte partidul-programul. Un naţional-comunism care te izbea de la o poştă. Aşa de ambiţios-găunos suna totul, încît tare aş mai spune numele respectivului domn; aşa de multe şanse sînt ca omul să fi plecat dintre noi, încît n-o să o fac. Ei bine, în timp ce omul apologiza calităţile şi talentele poporului căruia i se adresa transpirat şi gîtuit de emoţie, o ditamai muscă s-a aşezat exact pe programul partidului, în lumina plină a camerei de filmat. Şi acolo a rămas preţ de un minut, frecîndu-şi picioarele cu nesimţire de hîrtia albă pe care trona un nume de partid cu ceva rezonanţe istorico-patriotico-egalitariste. Atunci am avut revelaţia: musca din studiourile tv este unul dintre simbolurile democraţiei. Ea este, de fapt, un apendice al libertăţii. Nu-mi pot imagina, de exemplu, o muscă făcînd volte într-un studio din care vorbea, cu riduri pe limba română, Cîrmaciul. Gîndiţi-vă la apariţia tv a lui Ceauşescu din seara de 20 decembrie '89, pe la orele 20. Moartea venise cu el de la Teheran, acum se gudura pe la picioarele celor două personaje de prim-plan - el şi ea -, dar cert este că în atmosfera aceea, aseptică precum cea dintr-un laborator de savant dement, o muscă era de neînchipuit (aţi văzut, probabil, Brazil al lui Terry Gilliam). În schimb, musca din studiourile tv postdecembriste este de departe cea mai democratică creatură cu putinţă. Îţi vine să crezi că ea este animalul politic, şi nu cei pe care-i bîzîie, fără discriminări legate de sex, de religie, de etnie sau de diplomă. Nu se uită nici la gazdă, nu strîmbă din nas nici la invitaţi. Ea a dat ocoale fără probleme lui Iosif Sava, planînd pe muzici de pian, de vioară sau de oboi. Ea a dat ocoale de cîteva o