Autor al unei cărţi fundamentale ce reconstituie extraordinara aventură a elaborării, tipăririi şi difuzării Enciclopediei (The Business of Enlightenment, 1979), istoricul american Robert Darnton a revenit în mai multe rînduri asupra subiectului, scotocind prin arhive şi scoţînd la lumină documente nu o dată surprinzătoare. Unul dintre aceste studii ce explorează "subteranele" vieţii culturale (şi nu numai culturale) a secolului al XVIII-lea se ocupă de supravegherea enciclopediştilor de către poliţie (l-am citit în traducerea franceză din Gens de lettres, gens du livre, 1992). E vorba de 501 de rapoarte, aflate la Biblioteca Naţională din Paris, întocmite, între 1748 şi 1753, de inspectorul Joseph d'Hémery; dintre ele, doar 22 privesc pe enciclopedişti, celelalte se referă la alţi scriitori, editori, librari etc. din epocă, alcătuind, cum spune Darnton, "un adevărat recensămînt al populaţiei literare". Rapoartele sînt de fapt nişte note de sinteză: fiecare autor avea un dosar, unde d'Hémery aduna date culese de agenţii săi, iar rapoartele grupează elementele considerate relevante în şase rubrici fixe: Numele, Vîrsta, Locul de origine, Semnalmente, Domiciliul şi "Histoire", adică date biografice, titlurile principalelor opere şi scurte caracterizări, în care intră uneori şi detalii asupra vieţii intime a - cum să-l numesc ? - "obiectivului". Ceea ce frapează la prima lectură este tonul curtenitor al aprecierilor: despre Rousseau se scrie că are merite eminente, Toussaint, caracter blînd şi liniştit, e de o moralitate ireproşabilă etc.; d'Alembert e un "bărbat încîntător, atît în ce priveşte caracterul cît şi spiritul", Montesquieu e autor al unor "scrieri încîntătoare". Frecventă este aprecierea "om de spirit": se bucură de ea Eidous, Langlet du Frenoy, abatele Mallet, Marmontel, Montesquieu ("un homme d'un esprit infini"), Rousseau, Watelet etc. Recunoaşterea