Sistemele totalitare au încercat să modeleze gîndirea şi manifestările indivizilor şi ale colectivităţilor umane. Mătăniile şi anatemele erau prezente în mesagiile propagandistice ale grupurilor sociale sau etnice care sufereau de mania absolutizării. Au existat şi vor exista români buni şi români răi. Au existat şi vor exista evrei buni şi evrei răi. Au existat şi vor exista francezi buni şi francezi răi. Şi neîndoielnic generalizarea se poate aplica oricărei etnii. Neîndoielnic nimeni nu îmi poate şterge din memorie eclipsa ce a intervenit în relaţiile dintre români şi evrei în anii celui de al doilea război mondial şi martiriul evreilor din România. În acelaşi timp, nimeni nu-mi va putea şterge din memorie propria mea experienţă din acei ani. Mă voi rezuma la un singur exemplu. 21 ianuarie 1941. Locuiam în Bucureşti pe str. Poliţiei nr. 11. Proprietarul locuinţei familiei mele era distinsul cărturar, prof. univ. Augustin Caliani. Din proprie iniţiativă, ne-a ascuns în casa sa, salvîndu-ne viaţa. Riscul era enorm căci unul din fiii profesorului Caliani era el însuşi legionar, iar la mansarda imobilului locuia un şef de cuib legionar, Lazăr. Spaţiul nu-mi permite să povestesc umanismul şi dramatismul acelor clipe. Trebuie să adaug că acelaşi profesor Caliani împreună cu ministrul Educaţiei Naţionale, prof. Ion Petrovici, au fost cei care în anii războiului au obţinut aprobarea ca tineretul evreu să primească educaţie în propriile instituţii de învăţămînt. În recent apăruta antologie de texte aparţinînd dr. Wilhelm Filderman, fost lider al populaţiei evreieşti din România, am găsit descieri luminoase a unor patrioţi români. La rîndu-mi, păstrez cu respect imaginea comportamentului a nenumăraţi români în anii totalitarismului comunist. Voi cita un singur exemplu. În luna noiembrie a anului 1958, lucram ca cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Chimice