"Unii zic că nu poate fi aci decît

o chestie economică" După ce am urmărit cu sufletul la gură o criză politică, după ce zbuciumul evenimentelor a transformat omul politic din mine în fiară politică şi după ce fiara, obosită, s-a dus la culcare, în fine, după ce dl. Babiuc a plecat şi a venit dl. Frunzăverde, trăiesc deliciul revenirii la normal. Momentul de acalmie de după furtună, timpul revenirii în simţiri, clipa regăsirii ocupaţiunilor mele zilnice, soarele primăvăratic care tocmai a alungat cu geana-i firavă de căldură norii tulburi şi grei aducători de viscol - parcă merită să trăieşti din cînd în cînd cîte o criză politică numai ca să apreciezi şi să te bucuri de dulceaţa primelor momente de după. "Cum i-a venit sufletul la loc, oligarhia şi-a luat iar bunele clasice năravuri! A început iar jocu-i normal de cacialmale între facţiuni, grupuri şi grupuşoare şi în sînul acestora, ca în frumoasele senine zile de pace... Şoapte şi intrigi de culise; sfori şi sforicele, cît mai subţiri dacă trebuiesc, cît mai groase dacă merg; emulaţiune de subtile ergoterii bizantine pe faţă; concurs de pişicherlîcuri pe la spate; adevărul curat, strecurat la ureche cu acele clipeli din ochi şi cu acel tremur de buză, caracteristice minciunii; minciuna rostită tare în vileag cu glaciala neşovăire, pecetea sfîntului adevăr..." Asta despre oligarhie. Dar poporul? "În cluburi somptuoase, unde se aruncă pe o carte arenda unui vast domeniu; în cabinete particulare, unde un mic souper fin se plăteşte cu preţul cîtorva chile de mălai; în berării populare, unde meschinii impiegaţi azvîrl într-o seară la chef leafa-le pe o săptămînă; în cîrciumi de mahala, unde se strîng hăitaşii electorali să se cinstească cu tulburel nou prefăcut din vechi; pe căile publice - la colţul bulevardului, sub splendoarea lămpilor electrice sau la răspîntia depărtată, sub licărirea unui felinar af