În luna ianuarie, Secţia de artă orientală a Muzeului Naţional de Artă a deschis o expoziţie numită "Scrierea în arta islamică" însoţită de un elegant catalog, al căror autor este Mircea Dunca.

Anca Manolescu:Cu formaţie de istoric de artă, v-aţi îndreptat, din cîte ştiu, spre islam dintr-o pasiune personală. Mircea Dunca: Din 1982 pînă în 1987 am fost coleg de birou la Muzeul Colecţiilor cu Radu Bercea şi cu Andrei Cornea. Era o atmosferă interesantă acolo. Radu Bercea traducea Upanişade. Andrei Cornea avea porţia lui zilnică: o pagină de tradus din Platon, cu un creion bont, pe un caiet dictando. Eu buchiseam arabă; aveam deja o oarecare familiaritate cu limba. Discutam între noi, făceam paralele între ebraică şi arabă. Din păcate, funcţia de muzeograf era ingrată, mai ales pe atunci; de multe ori trebuia să ne abandonăm aceste îndeletniciri ca să conducem grupuri de pionieri sau de miliţieni şi să le vorbim despre colecţiile muzeului. Îl invidiam pe Radu Bercea care îşi găsise un spirit tutelar, un maestru de mare distincţie intelectuală. Eu, din păcate, m-am format singur. La facultate, arta islamică era expediată într-o oră. Or, domeniul e extrem de dificil. E vorba nu numai despre un domeniu diferit al artei, ci despre o altă lume, o altă spiritualitate, un alt sistem de gîndire. În ce mă priveşte, eu am fost atras în primul rînd de limbă. Am studiat-o din plăcere, însă ca pe o limbă moartă: ca să pot descifra texte, să pot citi versete din Coran. Apoi am parcurs lucrări despre civilizaţia islamică, despre religie, Coran, sufism. Am dobîndit o oarecare familiaritate cu această lume care e foarte complicată, diversă şi uneori stranie pentru european. Poate că tocmai în acest caracter a constat stimulul intelectual, potrivit în acea perioadă apăsătoare dinainte de '89. În cenuşiul vieţii de atunci, preocupările noastre reprezentau şi un refugiu. Un so