O revistă de programe TV şi-a făcut un stil (adus la o inconfundabilă virtuozitate) din prezentarea filmelor prin confuzia deliberată între realitate şi ficţiune. Realitatea este aceea a actorului, ce dobîndeşte un fel de autonomie existenţială, în care se regăsesc însă şi elemente din cadrul ficţiunii. Să dau un prim exemplu: "Tom Cruise îl bate măr pe Ion Caramitru". După acest titlu, menit a provoca lectorului palpitaţii şi frisoane (de indignare sau de bucurie, depinde de unghiul de vedere), în cuprinsul articolului se revine cu o frază la fel de colorată: "Ministrul Culturii este burduşit de americanul Tom Cruise". Cititorul respiră uşurat (sau oftează dezamăgit) cînd constată că, de fapt, bătaia cu pricina n-a fost "de-adevăratelea", ci s-a petrecut în filmul lui Brian de Palma Misiune imposibilă. Starul hollywoodian trece prin alte grele încercări existenţiale: "Pe Tom Cruise îl părăseşte iubita". Fraza "rezumă" filmul Jerry Maguire, dar tentaţia e mare să presupui că, şocată de bădărănia cu care vedeta americană l-a tratat pe ministrul român al Culturii, iubita s-a decis să-l abandoneze. Ce se mai întîmplă în lumea filmului? Iată: "Malcolm McDowell cade în patima beţiei". (voi trece de fiecare dată în paranteză titlul peliculei; aici, Aşii înălţimilor); "Sharon Stone îl înnebuneşte pe Michael Douglas" (Instinct primar); "Kim Novak este obsedată de sinucidere" (Vertigo). Extraordinare scurt-circuite se produc atunci cînd ficţiunea intersectează istoria sau actualitatea politică: "Robert Redford şi Dustin Hoffman îl duc la pierzanie pe Nixon" (Toţi oamenii preşedintelui, filmul, vă amintiţi, inspirat de afacerea Watergate); "Gene Hackman şi Denzel Washington pot declanşa cel de al treilea război mondial" (Valul ucigaş). Modelul funcţionează, cu rezultate uimitoare, şi în cazul filmelor ce constituie adaptări după opere literare.

De regulă, referinţ