Dialog cu sociologul
Mircea KIVU, cercetător IMAS Sîntem din ce în ce mai convinşi că totul se poate vedea: din satelit, de la microscop, din statistici, prin ochiul camerelor de filmat, din cercetările genetice. A vedea se confundă aproape cu a şti; cînd exprimăm opinii ferme, cînd avem certitudini se spune că ne-am format "vederi" proprii asupra lucrurilor. Ce se vede, ce curpindem cu privirea are prestigiul realităţii nemijlocite, perfect transparente şi uşor de luat în stăpînire. Dar fiecare dintre noi trăieşte mai ales din ceea ce nu se vede; din trecutul său selectat de memorie şi din speranţa viitorului, imaginat, de regulă, favorabil. În cercetarea prezentului, cum apare acest raport dintre ce se vede şi ce nu se vede? Putem vorbi despre "invizibilul cotidian", acum, într-un timp cînd ne mîndrim că aproape numai există taine necercetate şi aproximativ nici un tabu? Dialogul nostru îl are ca interlocutor pe sociologul Mircea Kivu.
Ce ştim, din vedere,
despre semenul nostru? Stimate dle Mircea Kivu, credeţi că, în prezentul nostru de tranziţie, ce nu se vede e ascuns deliberat, sau e greu observabil datorită fărîmiţării într-o multitudine de aspecte? Să pornim de la ceva care nu e nici cu totul ascuns, dar nici deplin la vedere: muzica hip-hop, cîntată de formaţiile de cartier. Datorită limbajului indecent, CNA încearcă să-i blocheze accesul la public. Nu de mult am fost invitat la un talk-show să-mi spun părerea asupra acestui fenomen criticabil, după opinia multora. Dintre toţi cei aflaţi acolo - nişte tineri de 25-30 de ani care făceau şi ei muzică, cineva de la CNA, cîţiva reprezentanţi ai mas-media - am fost singurul care am ţinut partea "băieţilor de cartier", şi am şocat persoanele prezente. Sincer vorbind, nici mie nu-mi place muzica lor: estetic e cam fără valoare. Dar pe "băieţii de cartier" nu-i interesează estetica, nu-i inte
