Finanţarea ocultă a campaniilor electorale În măsura în care democraţia directă de tip atenian s-a transformat doar într-o referinţă istorică imposibil de adaptat societăţilor moderne, concurenţa partidelor politice, pînă atunci ilegitimă, a devenit forma de manifestare efectivă a democraţiei reprezentative. Selectînd oamenii politici, partidele, în sens modern, s-au aflat încă din primele momente ale existenţei lor sub presiunea electoratului. Cîtă vreme acesta rămînea încă redus, partidele puteau cu resurse limitate să participe la competiţia electorală, dar, pe măsură ce corpul electoral s-a lărgit, costurile de campanie au început să crească. Evoluţia partidelor americane în secolul al XIX-lea ca partide preponderent electorale, rolul expertului de campanie (celebrul boss electoral) şi metodele împrumutate din marketingul comercial au ridicat constant sumele necesare unei campanii eficiente. Campania electorală de tip american cu spectacolul ei a devenit o referinţă şi din anii '60 ai secolului al XX-lea modelul s-a generalizat. În paralel, continua dezvoltare a televiziunii a transformat campania electorală într-un spectacol publicitar scump. În faţa constrîngerilor marketingului electoral, partidele au fost nevoite să apeleze la echipe de experţi, institutele de sondare a opiniei publice sau de publicitate, dar şi să găsească noi surse de finanţare. Urmare a acestei goane specializate după fonduri de campanie, suspiciunile ce au însoţit permanent activitatea partidelor au fost din nou alimentate, acuzele de corupţie înmulţindu-se exponenţial. Utilizare abuzivă a poziţiei publice, a resurselor şi informaţiilor ce decurg din deţinerea acesteia, în beneficiu privat (individual sau de grup), corupţia politică a devenit sfidarea cea mai importantă căreia democraţiile trebuiesc să îi răspundă. Imaginea corupţiei politice variază în funcţie de viziunea genera