Semnalînd, în editorialul său din România literară (nr. 8/2000), volumul documentar Blaga supravegheat de securitate, Nicolae Manolescu observă, în treacăt, că apariţia acestei cărţi are loc în plin scandal parlamentar, scandalul în care s-a blocat desemnarea celor care "vor avea acces la dosarele noastre". Este însă greu de presupus că editarea acestui volum va avea o cît de mică înrîurire asupra discuţiilor despre arhivele Securităţii şi accesul la ele. Ca şi "scandalul parlamentar" recent, ultimul în dată, nu singurul, aceste discuţii au fost rareori la obiect şi încă şi mai rar altceva decît prilejuri de exhibiţionism jurnalistico-politic. Nicolae Manolescu însuşi se mulţumeşte să discute sensul punerii lui Lucian Blaga sub urmărirea Securităţii şi să atragă atenţia asupra grotescului rezultat din utilizarea unor agenţi agramaţi pentru supravegherea unui mare intelectual. Aş adăuga, însă, că măcar în această privinţă documentele nu fac decît să confirme ficţiunea: în romanul Orgolii de Augustin Buzura, carte publicată în urmă cu aproape un sfert de veac, există un personaj, fără nume şi fără chip, care informează în scris "organele" despre comportamentul şefului său, o somitate medicală. Deficient cultural, informatorul anonim nu înţelege ce aude, aducînd totul la nivelul lui de semianalfabet şi producînd texte de un comic sinistru. Mai mult, Blaga supravegheat de securitate nu este nici prima, nici singura lucrare documentară ce îngăduie constatarea acestei incompatibilităţi. Existenţa ei pune (sau ar trebui, ar fi trebuit!, să pună) sub semnul întrebării încrederea nezdruncinată în adevărul existent,

conţinut în dosarele şi arhivele Securităţii. Dacă nu mă înşeală memoria, chiar Nicolae Manolescu a riscat să fie, într-un fel, victima colaterală a acestei mistici a dosarelor Securităţii ca păstrătoare ale adevărului absolut. Într-o notă informativă