Românul de grotă

şi naţionalismul său cotidian Tranziţia iscă nenumărate dileme, fără putinţa elucidării lor şi de aici "fiecare Ţară cu Rrromânia ei", încît s-ar putea să fie vorba despre vreo ţară ereditară, moştenită de la românul de grotă. Se vede clar că naţionalismul este nu numai de toate zilele, ci şi de toate epocile la români, chiar din cavernicol. Nu se ştie pe unde erau înaintaşii domnului Mircea Toma pe atunci şi dacă aveau o "atitudine epistemică" limpede, dar se poate constata, fără vreo dilemă, că naţionalismul extremist vine la români din negura istoriei, ca un păcat ancestral - cine n-a auzit despre imperialismul românesc dintotdeauna? - şi apăsător, fiind posibil "ca un asemenea delir să treacă de graniţa closetului". Autorul dilematic la care mă refer, doctor în psihologie şi jurnalist, se întreabă ce mecanisme psihologice fac ca "ura, agresivitatea şi alte asemenea trăiri antisociale să devină valori de grup", încît să ducă la "apariţia fobiilor", ca în cazul "fricii de unguri" în Transilvania. Să ne gîndim numai la zicala conform căreia ungurii mănîncă sfinţi şi scuipă draci. De altfel, în general românii au asemenea fobii: he, că n-or veni turcii, tătarii, iar de la un timp copiii, spre a fi cuminţiţi, sînt ameninţaţi cu a fi daţi ţiganilor. Şi continuă dl Toma, prea credinciosul, cu "Literatura de specialitate" - pentru că există o vastă literatură dedicată "veritabilelor moderatoare ale receptivităţii la propaganda naţionalist şovină" - enumeră trăsături ca "stima de sine", "sinergia cognitivă", "nevoia de identitate socială", "masculinitatea", "personalitatea autoritariană", "personalitatea antidemocratică" etc., acestea explicînd contaminarea cu extremism şovin. Alege apoi două probe de personalitate cu aplicaţie la cumpărătorii revistei "România Mare" şi pe cei de integrame. Ce constată doctorul în psihologie: "Cititorul de Ro