De vorbă cu

Dimitrie CALLIMACHI, ziarist De cîte ori n-am auzit că loialitatea presupune în primul rînd "a-ţi fi credincios ţie însuţi"? Numai că, aplicată strict în literă de diferiţi inşi tentaţi de orice avantaj de moment, de poziţii privilegiate şi rentabile, de succes garantat, această formulă naşte un paradox ce s-ar putea numi "loialitatea faţă de oportunism. De la o vreme şi tupeul se practică tot ca o variantă a loialităţii. La televizor sau prin presă, nişte "generali patrioţi" în rezervă sfidează evidenţa şi-şi apără fără jenă faptele reprobabile pentru care nu vor să răspundă în nici un fel. În opinia lor profund interesată, democraţia este egală cu amnezia. După 50 de ani de comunism, loialitatea trebuie să-şi recupereze nişte înţelesuri uitate şi nişte dezavantaje pe care le implică. Într-un regim totalitar ea înseamnă doar supunere şi uniformizare; numai în democraţie se poate vorbi de loialitate faţă de nişte principii şi atitudini liber alese.

A cîştiga şi a pierde Stimate domnule Callimachi - dvs. aţi fost toată viaţa cronicar sportiv, de rugby, iar acum faceţi parte din colectivul unei publicaţii aproape necunoscute, "Tribuna antifascistă". De ce, revenind în presă, aţi ales o asemenea revistă? Consider că, în acest fel, continuu o tradiţie de familie: tatăl meu, ziaristul şi scriitorul Scarlat Callimachi edita acum 65 de ani la Botoşani, pe cheltuiala lui, o publicaţie antifascistă, "Clopotul", care n-a durat mult, dar a marcat o opinie şi poate că i-a adus tatei numele de "Prinţul roşu". După '44 s-a spus că această publicaţie a fost sprijinită şi dirijată de PCR, care îşi asuma istoria de la Decebal încoace. Inexact. Dar tendinţa de a rescrie istoria numai într-un singur sens, nu e, cum se vede, ceva nou, specific doar zilelor noastre. E drept, cînd tata a început să se apropie de ideile stîngii, antifascismul era proclamat ca