O campanie iresponsabila Desi pana la alegeri mai sunt cateva luni, campania electorala a inceput deja. O campanie negativa, plina de duritati, in care nu mai conteaza programele, orientarile doctrinare, proiectele finalizate sau ratate, ci candidatii, impactul lor asupra cetatenilor. O campanie emi...
O campanie iresponsabila Desi pana la alegeri mai sunt cateva luni, campania electorala a inceput deja. O campanie negativa, plina de duritati, in care nu mai conteaza programele, orientarile doctrinare, proiectele finalizate sau ratate, ci candidatii, impactul lor asupra cetatenilor. O campanie eminamente murdara, care ii va deruta pe alegatori, le va adanci detasarea de politica, de interesul pentru destinele comunitatii. O campanie in care toate loviturile vor fi permise si a carei prima consecinta va fi indepartarea din jocul politic, tocmai a acelor oameni care s-au angajat chiar sa faca ceva, sa schimbe imaginea unei clase politice iresponsabile si corupte. Sub ploaia de dejectii si acuze sordide, printre scenariile cele mai fanteziste si insinuarile cele mai aberante, programele coerente si obiectivele concrete se vor pierde, iar vocile candidatilor onesti nu se vor mai auzi. Este stiut ca, in fata unor enormitati, a unor dezinformari brutale, oamenii cinstiti raman fara grai, sunt interzisi. Asa cum a pornit, campania electorala din anul 2000 va violenta bunul-simt si ratiunea, excedand in formule emotionale, in reactii primitiv-instinctuale. Romania va fi iarasi terfelita in fata occidentalilor, ca o tara balcanica, unde nimic nu e sfant, unde totul este abuz, imoralitate, coruptie si nepasare.
Intr-un editorial de la inceputul anului, atrageam atentia asupra unei astfel de primejdii. Scriam atunci ca anul 2000 este esential pentru finalizarea tranzitiei, mai ales ca Ue hotarase sa ne intinda o mana. Socoteam schimbarea de guvern benefica pent