Mariana Marin
Mutilarea artistului la tinerete Editura Muzeului
Literaturii Romane, Bucuresti,
1999, 79 p., f.p.
Afirmata ca poeta de anvergura inca de la inceptul anilor ’80, Mariana Marin a traversat ultimele doua decenii cu o discretie marcata doar de volumele publicate, cu parcimonie, din 1981 incoace. Cel mai recent, Mutilarea artistului la tinerete, aparut anul trecut, reprezinta o revenire editoriala – dupa o absenta destul de indelungata –, insa una cu o semnificatie dubla; e vorba, in acelasi timp, atit de o continuare (a unui fir tematic inceput, poate, o data cu antologia personala Atelierele (1980-1984), din 1990), cit si de o aproape insesizabila ruptura fata de o formula poetica pe care, dupa cite s-ar parea, autoarea inclina sa o atribuie unei virste de creatie deja consumate.
Ceea ce e recognoscibil, asadar, in cartea Marianei Marin tine de un program poetic si existential anuntat inca de acum zece ani, insa vizibil, in subtext, chiar de la debut. Decizia ei de a se autoantologa, la numai 34 de ani si dupa publicarea a doar doua volume (Un razboi de o suta de ani, 1981 si Aripa secreta, 1986), la care am mai putea adauga, totusi, si prezenta, cu un foarte bun grupaj de poeme, in celebra Cinci, 1982 (alaturi de Romulus Bucur, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu si Alexandru Musina) ar fi putut parea desigur bizara, insa ea are resorturi si implicatii ceva mai profunde. De altfel, chiar titlul acestui ultim volum, cu toata rezonanta lui joyceana, capata un alt sens, citit pe fundalul contrastant al Atelierelor.
In prefata care deschide Antologia poeziei generatiei ’80, semnatarul, Alexandru Musina, o trece pe Mariana Marin in rindurile reprezentantilor “poeziei «cotidianului»
Mariana Marin
Mutilarea artistului la tinerete Editura Muzeului
Literaturii Romane, Bucuresti