Da, Mihai Dinu Gheorghiu are dreptate: cultura romana are o problema politica ce devine din ce in ce mai grava din cauza ca nu reusim sa o identificam.
Eminescu a fost antisemit, iar fenomenul de idolatrie nationala ce renaste cind si cind intru apararea lui Eminescu da impresia ca ascundem o declaratie antisemita. La fel, asumarea critica a eminescianismului da impresia ca ascunde o declaratie prosemita.
Mircea Eliade a fost, episodic, legionar si antisemit. Idolatrizarea lui Eliade, ori, dimpotriva, analiza critica a episodului sau legionar cade in aceeasi capcana: subtextul aparentelor lucreaza in logica ori antisemitism, ori prosemitism.
Ca si cum logica lui ori-ori ar fi mai cu temei decit cea a lui nici-nici. Lumea in care traim are, insa, ambiguitati care ne obliga sa lucram mai degraba cu ori-ori decit cu nici-nici, ca sa nu mai pomenesc de logica lui si-si, care nici macar in cuantica nu este inca acceptata.
Iata un caz. Se spune ca Bancorex a fost fraudata, din interior (coruptia romanilor) si lichidata, din exterior (conspiratia strainilor). Banca Mondiala ar fi cerut, dupa 1998, lichidarea Bancorex-ului, ca sa elimine de pe piata bancara romaneasca singurul concurent important al marilor interese bancare internationale. Ce nu se spune? Nu se spune ca pina in 1997, Bancorex-ul a finantat o economie (ii spunem nationala) care din 1990 nu mai avea piete de desfacere. De ce nu mai avea aceste piete? Pentru ca Romania a facut parte dintr-un sistem economic care a pierdut aceste piete in clipa cind a pierdut razboiul rece. Ce nu se spune, de asemenea? Ca tarile care pierd razboaie sint obligate sa plateasca, intr-un fel sau altul, despagubiri. Noi, romanii, le platim acum in felul urmator: capitalul autohton concureaza cu capitalul strain. Pina in 1990, capitalul autohton incerca sa indatoreze tari din lumea a treia. Am devenit n
