Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Realitatea, mod de întrebuinţare

Publicat in Romania Literara, miercuri 8 martie 2000 ·

Aparatul de filmat scrutează o mănăstire budistă, oprindu-se asupra unui monolit sacru călugărilor tibetani. Un cadru mai tîrziu, acelaşi aparat intră în curtea mănăstirii, mărind progresiv imaginea unei cutii de tablă turtite care serveşte călugărilor drept... minge de fotbal. Citim: "Always Coca-Cola". Mai nimerit ar fi "everywhere Coca-Cola". Intuim, în ceea ce-ar putea urma, un denunţ al invaziei valorilor americane. Mai departe: cutia e confiscată de călugărul-şef şi predată "stareţului". Acesta, plutind în aburul propriilor meditaţii, o întoarce absent pe toate părţile, după care o transformă într-o candelă. Coca-Cola ca ofrandă pe altarul budismului. Cu această "acidulată" concluzie începe Phörpa (Cupa). Autorul lui: un regizor debutant de 39 de ani, Khyentse Norbu, cunoscut mai degrabă ca a treia încarnare a unui lama din secolul al XIX-lea decît ca fost asistent de regie al lui Bertolucci la Little Buddha. Recunoaşteţi că prima titulatură e mai exotică.

Şi totuşi: Fotbal? Într-o mănăstire budistă?! Pare de neconceput. Cupa e însă povestea reală a unei comunităţi de călugări tibetani refugiaţi în nordul Indiei, care se dau peste cap să urmărească la televizor finala Campionatului Mondial de Fotbal din 98, Franţa-Brazilia. "Microbul" e atît de puternic încît nimic nu-i poate opri. În timpul incantaţiilor sau al meditaţiilor, schimbă între ei bileţele cu cele mai proaspete scoruri, îşi desenează pe zidurile mănăstirii idolii, iar noaptea se furişează la o casă din apropiere, dotată cu televizor, pentru a le face galerie. Protagonistul e un călugăr novice de 13 ani, despre care un cronicar american spunea că ar fi putut deveni un nou Macaulay Culkin, de n-ar fi avut aspiraţii mai înalte. Pereţii chiliei lui sunt tapetaţi cu postere (dintr-unul ne face cu ochiul însuşi Hagi!), iar sub costumul grena-oranj ("aceeaşi modă, de 2500 de ani") poartă un tr

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum o ora
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum o ora
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum o ora
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum 41 minute
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 4 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 4 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Incendii la Los Angeles. Mai multe celebrităţi sunt printre zecile de mii de persoane care au fugit din cauza flăcărilor care fac ravagii. Situaţia se înrăutăţeşte

News.ro acum 34 minute
Peste 30.000 de persoane şi-au părăsit casele în timp ce un incendiu de vegetaţie a devastat peste noapte o zonă de lux de coastă din Los Angeles, celebrităţi de la Hollywood numărându-se printre cei care au fugit cu maşina şi pe jos, în timp ce flă

Merge la închisoare! Daniel Onoriu a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni

Cancan acum 51 minute
Daniel Onoriu și-a aflat sentința! Pilotul de raliuri a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, iar judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa inițială, cea de 3 ani și 6 luni. Decizia finală a instanței a fost ca acesta să își petreacă

Un autocar plin cu copii a luat foc în județul Neamț, în dreptul unei stații GPL

Libertatea acum o ora
Un incendiu violent a cuprins, miercuri, autocarul în mers, pe E85, în dreptul unei stații GPL din localitatea Tețcani, comuna Gherăești, județul Neamț. În mijlocul de transport se aflau 63 de elevi și șoferul, care s-au autoevacuat, relatează Știri

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°