Aparatul de filmat scrutează o mănăstire budistă, oprindu-se asupra unui monolit sacru călugărilor tibetani. Un cadru mai tîrziu, acelaşi aparat intră în curtea mănăstirii, mărind progresiv imaginea unei cutii de tablă turtite care serveşte călugărilor drept... minge de fotbal. Citim: "Always Coca-Cola". Mai nimerit ar fi "everywhere Coca-Cola". Intuim, în ceea ce-ar putea urma, un denunţ al invaziei valorilor americane. Mai departe: cutia e confiscată de călugărul-şef şi predată "stareţului". Acesta, plutind în aburul propriilor meditaţii, o întoarce absent pe toate părţile, după care o transformă într-o candelă. Coca-Cola ca ofrandă pe altarul budismului. Cu această "acidulată" concluzie începe Phörpa (Cupa). Autorul lui: un regizor debutant de 39 de ani, Khyentse Norbu, cunoscut mai degrabă ca a treia încarnare a unui lama din secolul al XIX-lea decît ca fost asistent de regie al lui Bertolucci la Little Buddha. Recunoaşteţi că prima titulatură e mai exotică.

Şi totuşi: Fotbal? Într-o mănăstire budistă?! Pare de neconceput. Cupa e însă povestea reală a unei comunităţi de călugări tibetani refugiaţi în nordul Indiei, care se dau peste cap să urmărească la televizor finala Campionatului Mondial de Fotbal din 98, Franţa-Brazilia. "Microbul" e atît de puternic încît nimic nu-i poate opri. În timpul incantaţiilor sau al meditaţiilor, schimbă între ei bileţele cu cele mai proaspete scoruri, îşi desenează pe zidurile mănăstirii idolii, iar noaptea se furişează la o casă din apropiere, dotată cu televizor, pentru a le face galerie. Protagonistul e un călugăr novice de 13 ani, despre care un cronicar american spunea că ar fi putut deveni un nou Macaulay Culkin, de n-ar fi avut aspiraţii mai înalte. Pereţii chiliei lui sunt tapetaţi cu postere (dintr-unul ne face cu ochiul însuşi Hagi!), iar sub costumul grena-oranj ("aceeaşi modă, de 2500 de ani") poartă un tr