Sutele de dosare descoperite recent la Parchetul din Iasi readuc in atentie deficientele sistemului de justitie Inca nu s-a stins ecoul descoperirii celor 157 de dosare ratacite la Procuratura ieseana. Dosite prin locuri neasteptate, de trei sau chiar de cinci ani, unele nici nu mai pot fi judecate pentru ca pedeapsa a fost deja prescrisa. Cei doi tineri procurori care au avut acribia sa controleze timp de noua luni fiecare ungher al Parchetului iesean, sa urmareasca traseul fiecarei sesizari sau fiecarui dosar penal au oferit o radiografie a aparatului de justitie. Descoperirea unui numar atit de mare de dosare penale este un fapt fara precedent in Justitia romana. Cauzele care au determinat aceasta situatie sint de discutat. Procurorii au invocat numarul extrem de mare de dosare la care lucreaza. Cei cincisprezece procurori trebuie sa rezolve anual aproape noua mii de cazuri, situatie extrem de solicitanta pentru fiecare dintre ei. Se recunoaste astfe, indirect, ca exista una dintre conditiile favorizante pentru o calitate nesatisfacatoare a actului de justitie. Apoi, posibilitatea de a urmari parcursul fiecarui dosar este foarte redusa. Este vorba de un sistem arhaic, fara nici cel mai mic grad de informatizare, in care controlul revine bunei credinte a oamenilor. La un asemenea nivel de munca, reactia procurorilor este de a se debarasa cit mai repede de fiecare dosar pe care il instrumenteaza. Pe de alta parte, este greu de dovedit cu probe ca ar fi vorba de o pierdere intentionata a dosarelor. Lantul birocratic pare a fi, pina la urma, responsabilul principal pentru aceasta situatie. Ceea ce implica responsabilitatea directa a procurorilor este ca se stia de pierderea unor dosare. Dar cum se face ca atit timp nu s-a intreprins nimic pentru depistarea lor? In fapt, a recunoaste ca sute de infractori au scapat de pedepse, prin simpla raportare a dosarelor la capit