Recenzentul care se află în faţa unei antologii de 326 de pagini din care 200 reprezintă poemele alese, iar 124, studiul introductiv, se află într-o postură dificilă. Despre cine trebuie să scrie? Cu tot respectul pentru poet, cred că trebuie să scrie despre critic. Selecţia şi prezentarea poeziilor ca şi viziunea personală din studiu mă fac să optez pentru Alex. Ştefănescu, deşi pe copertă se află poza lui Nichita Stănescu (cu o carte în mîini). Apropo de respectul pentru ultimul, vreau să fac o paranteză şi să reamintesc că, din punct de vedere al mitificării, Nichita Stănescu se află într-o serioasă competiţie cu Mihai Eminescu ; revistele de liceu nichitizează abundent, am văzut de curînd un exemplar al unui prestigios liceu bucureştean, liceenii se simt avangardişti şi cîştigă premii cu poezii în stilul Frunză verde de albastru, un onorabil inspector financiar voia să mă convingă nu de mult că Nichita mînca şi dormea poezeşte. E bine, e rău? Vorba lui Moromete, depinde de facultăţi.

Antologia realizată de Alex. Ştefănescu e foarte utilă, în scopuri didactice şi nu numai. Orice cititor de poezie va fi satisfăcut să aibă posibilitatea să treacă prin toate volumele lui Nichita Stănescu într-o singură carte (antologia alcătuită de Alexandru Condeescu în 1985 e mult mai voluminoasă, cuprinde două volume, imposibil de găsit la bibliotecă împreună). Mai mult, Alex. Ştefănescu adaugă o serie de poeme puţin cunoscute din volumele postume Argotice (1992). Tînjiri după firesc (1993) şi Cărţile sibiline (1995), volume alcătuite de Doina Ciurea şi de alţi apropiaţi ai poetului, apărute la edituri mai mici şi deci mai greu de găsit. Sînt poeme de tinereţe sau ocazionale, importante pentru orice admirator al lui Nichita Stănescu, ca şi pentru cititorul specializat. Mai trebuie de asemenea menţionată eleganţa grafică a volumului, de la culorile rafinate ale coperţi