Ştiu că intelectualii mai fini, îndeosebi cei de stînga din ţările mai avansate ale Europei, au un fel de boală pe americani. Despre care vorbesc acuzîndu-i că ar fi nişte materialişti şi nişte aroganţi, şi multe altele. Cînd vine vorba de ştiinţă şi de savanţi, în general, este criticată sever specializarea lor care i-ar împiedica să vadă întregul vreunui sistem cercetat. De exemplu, avusesem mult de furcă cu un franţuz care susţinea că, în istorie, unii din istoricii americani se specializează pe cîte o perioadă şi nu mai mult. Unul - un profesor american mult lăudat, ştia istoria universală pînă la 1789 - o ştia ca pe apă, dar numai pînă la revoluţia franceză, şi - mai spunea franţuzul - tot ce se întîmplase după 1789, tămîie! Bietul american, trebuise să fie informat pe loc despre cauzele ce duseseră la izbucnirea primului război mondial... De obicei, intelectualii de stînga europeni contestă, la americani, tocmai ceea ce ei ar fi vrut să se realizeze în fostul lor lagăr socialist, în primul rînd, calitatea tehnicii. Prea multă tehnică, prea multă mecanizare ! exclamă ei, - şi unde ar mai fi omul?... (Omul, pe care lagărul nu-l privea decît ca pe un mijloc).
Sigur, mitocani există pretutindeni în lume, şi, iarăşi, pretutindeni în lume, unii indivizi care se îmbogăţesc îşi pierd bunul-simţ, omenia... Nu se poate însă trage o liniuţă de egalitate între cîştigarea banului şi purtări umane. Sau - dacă vreţi - am întîlnit şi în America mitocani; însă erau, cum să zic - nişte mitocani magnifici - în sensul în care vorbea de ei tot Churchill...
*
**
În anul 1976, partiul - petrecerea - la care mă găseam eu prins cu trabuce de contrabandă era, după calculele unora mai avizaţi, un parti parcimonios... Nu semăna deloc cu cel la care aveam să participăm peste vreo trei săptămîni, şi care fusese unul - un parti - greu de 150 de d
