Prozatoarea s-a retras, prin forţa destinului, de 2 ani, la Bacău, după o carieră scriitoricească de mai bine de 6 decenii în Bucureşti. La venerabila-i vîrstă (n. 18 martie, 1910, Poiana Sibiului - Vlaşini), Doamna Ioana, cum îi place să fie numită căci şi-a păstrat toate darurile unei adevărate doamne - aşa cum a fost toată viaţa - este o parteneră de dialog plină de farmec şi imprevizibil... Memorie intactă, vivacitate intelectuală, umor, cochetărie...
I.P.: Nu, nu, 90 de ani e prea mult... peste de-ajuns... dar mi-i doresc deşi nu mă mai pot adapta... n-are nici un rost... am făcut-o de atîtea ori... Nu mă mai interesează fiindcă-i alt ev. Eu vin prea de departe, sunt prea înceată pentru lumea asta grăbită...
O.G.: Dar toţi rămînem în urmă...
I.P.: Vrei să mă consolezi... Atît de multe acumulează un om încît pînă la urmă... e o povară, înţelegi? Sacul e plin.
O.G.: Dar mai şi uităm cîte ceva, nu? Dv. ţineţi minte chiar totul?
I.P.:Enorm. Enorm! Îmi amintesc atîtea amănunte! De unde vin abia acum? Au stat ascunse... se ivesc singure, pe neaşteptate. Trăiesc eu izolată, dar starea asta activează memoria, ştii? E ca şi cum aş sta într-o bibliotecă imaginară cu amintiri... nu ştii ce carte scoţi din raft... Văd chipuri, întîmplări, aud voci... Pe de altă parte radioul, stau cu el în pat, mă transportă în miezul evenimentelor... şi apoi muzica stimulează imaginaţia...
O.G.: Dar există şi un prezent...
I.P.:Pentru mine e un trecut continuu. Prezentul se consumă repede...
O.G.: Cum vă simţiţi în comunitatea scriitorilor băcăuani?
I.P.:Extraordinar! Pentru mine este un segment de viaţă de neuitat. Şi poate că trebuia să fie aşa pentru că am intrat într-o regiune total necunoscută mie. Şi de care m-am temut. Nu cunoşteam Moldova. Mă consideram definitiv legată de Ardeal, de Muntenia care m-a
