Cartea tanarului coleg Florin Lazarescu, "Cuiburi de visc", se adauga Colectiei Noua Literatura, initiata de Editura Outopos, fiind un volum de proza cu totul special, un experiment, as putea sa-i spun, intr-un spatiu pe care mereu l-am numit deficitar, la nivelul Iasului: acela al prozei. Si poate nu numai, in general, proza fiind ori absenta, ori slab reprezentata in spatiul romanesc de creatie, in ultimii ani. Este vorba despre un roman care sintetizeaza domeniul de exprimare al autorului, fiind in esenta rezultatul incercarilor de gen, studiate de-a lungul anilor de absolventul de litere Florin Lazarescu, "cautate" si scrise asa cum a gandit el ca este mai eficient. Sau poate nu eficient, ci personal, in primul rand, daca luam in seama prefata semnata de un alt tanar bun pe taramul literelor, Codrin Dinu Vasiliu, care transeaza provocarea numita "Cuibul de visc" pe trei coordonate: incoerenta, fascinatie, narcisism. Incoerenta este un joc al autorului, pentru ca, in definitiv, tocmai coerenta se manifesta aici, prin simplul fapt ca este definitorie existentei, chiar daca, la prima vedere, o concepem nesensuala. De fapt, existenta, inteleasa in continuitatea ei, nu poate fi decat coerenta, desi oscilatiile ei par sa ne trimita in aleatoriu. Mai mult decat atat, incoerenta, privita la nivelul constiintei artistului, este tocmai semnul ca el are viziunea clara a sentimentelor si intamplarilor care decurg din acestea. Cat despre fascinatie, aceasta se infiinteaza pe mai multe coordonate, date fiind relatiile forma - continut. Exista, cu adevarat, o fascinatie a scrisului, vizand chiar hedonismul lecturii, dupa cum se exprima prefatatorul, dar si una a intelesurilor, fascinant fiind, fara indoiala, faptul ca poti descrie unele sensuri prin care treci, ori spre care te indrepti. A putea exprima ceea ce, la un moment dat sufera de inefabilitate, devine desigur o f