Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asteptand o noua carte

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 13 martie 2000 ·

Din batrani se povesteste ca polemicile mari nasc si opere mari. Despre polemici nu se poate spune ca ne lipsesc, in ultima vreme, ci dimpotriva, ca sunt prea multe. De marile opere ducem, totusi, lipsa. La Iasi, oras care cocheteaza cu operele de capatai de pe pozitia de "capitala a culturii nationale", fenomenul pare destul de serios, in ceea ce priveste bucataria si mancarea. Se intampla ca avem foarte multi bucatari, plini de retete secrete, de sosuri exotice si fripturi din cele mai alese vanaturi, dar nu regasim pe farfuria de fiecare zi decat aceiasi cartofi prajiti ai saraciei din tranzitie. Mediile publicistice din urbe se intrec, periodic, in a da verdicte de valoare, cu toata garnitura care incumba atat opera, dar mai ales omul, rastimp in care, cu toata stradania, unii traiesc din antologii, iar altii din manuscrise grabite. In mare, respectand modelul politic al ineficientei, toti cei care subscriu culturii iesene nu fac altceva decat sa-si caute locul in peisaj, nu prin creatie, ci prin faultarea de cartonas rosu a coechipierilor. Unul dintre cei vinovati as putea fi chiar eu, scriind saptamanal cate o tableta sau ceva asemanator despre unul si altul din cei care compun spatiul de referinta. Din nefericire, nu de valori ducem lipsa, ci de ceea ce ele ar putea sa faca. Atat prin productia artistica propriu-zisa, cat si prin activitatea sociala in sensul facerii culturale. Colegii nostri se cramponeaza cu atata usurinta de colegii nostri, motivand absurd pozitia unuia sau altuia dintre ei, dar neavand nici cea mai mica alternativa viabila la situatiile pe care le invoca. Oricum, exista o ruptura, la un moment dat organica, intre cercuri similare, formate pe aceleasi fundamente. Daca luam in discutie poezia, de exemplu, nu putem constata decat ca cei mai multi dintre visatorii Iasului produc versuri egale, tinand de un postmodernism ultrapermisiv, ca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura Dianei Șoșoacă, respinsă de BEC. George Simion, validat în cursa pentru Cotroceni

Wall-Street.ro acum 18 minute
Biroul Electoral Central a respins candidatura liderului partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Iovanovici-Şoşoacă, fiind validat dosarul de candidatură al liderului AUR, George Simion. Preşedinta SOS România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anu

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 57 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 49 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum o ora
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°