(2 Aprilie 1989)
Numeroase şi întinse sunt comentariile despre încercările mele poetice, pe care le regăsesc în scrisorile lui Horia Stamatu. Faptul că nu toate se arată nelimitat admirative îmi întăreşte convingerea de a fi avut în prietenul de la Freiburg cititorul şi "criticul" cel mai apropiat, mai înţelept şi mai luminat. Iată observaţiile sale la "Scrisori din nevăzut" (poem în şase părţi, în fruntea fiecăreia fiind un motto, pe care H. S. îl numeşte citat):
Mulţumesc pentru admirabilul poem. Dar, te rog să nu te superi, în numele acestui poem de zile mari am să-ţi fac un fel de proces: ce ai cu poemul, de ce îl sabotezi?
Sabotajul nu este "intrinsec", pentrucă totul e foarte bine, ci "extrinsec", unde nu e aproape nimic bine. E un ciclu de "scrisori", deci sunt mai multe scrisori, numerotate dela I la VI. În realitate suflul e unul, e un "ciclu", nu un "conglomerat" sau o simplă "suită" de scrisori: toate la un loc au aceeaşi calitate suverană, adică nu sunt scrisori din viaţa curentă, ci din ceea ce e dincolo de ea. Aceste "scrisori" sunt la un loc "o scrisoare", adică "un poem", cu pauze, dela I la VI. Dar aceste "pauze" sunt una, iar spargerea poemului inspirat cu citate în parte foarte teoretice e alta. În consecinţă, Mare Vraci, eu îţi propun: uită intelectualul şi rămâi poetul. Din toate citatele pe care le dai, unul singur e valabil pentru poem, adică merită poemul, şi pe acesta poţi să-l pui în capul "scrisorilor". Acesta e citatul din "Plantaţii" de Tonegaru. Este o adevărată "deschidere" la splendidul matale poem.
Să zic şi eu ca Trahanache, "Stimabile, dacă mă iubeşti", redă poemului ce e al lui?
Observaţii "intrinsece" nu am, decât nişte foarte minuscule detalii.
De pildă:
- "în subţioara subţirelului înger fugit printre gratii", eu aş zice "în subţioara îngerului subţiat printre gratii"
