trec prin vieţile noastre printre sălcii îmbufnate
şi coapsa ta îndoliată în mansardele florii
se nasc amintiri şi tot acolo mor cum moare piatra
între propriile contururi vin zile ploioase după
nopţi îngheţate iluziile sînt de piatră
zidurile înfloresc în privire
eu amuţesc în fuga melcului
ameţesc în înălţimea
urzicii
cu turnurile ei de nisip fluviul mă strînge ca o
cataramă şi nu pot să înot să înaintez către
orizontul interior roşu şi albastru şi mov şi arzînd
şi zburdînd ca o bilă de sticlă
mă izolează lumina
mă zideşte într-un ochi
şi acolo încep să pulsez cu arterele
împrăştiate ca un fum printre vibraţii
sînt izolat într-o încăpere fără pereţi
stau şi cînt la instrumente vechi
şi sunetele merg spre adîncul memoriei
în timp ce zidurile lor mă împresoară
şi încep să-mi fie coajă
încolţit de putreziciunea verii
mă ascund într-o groapă de var
vînat de lumină în carapacea căderii
în mijlocul mărăcinilor de cristal
încolţit de stîncă şi toace de lemn
strig însetat după aliteraţii de apă
fug şi mă întorc în semn
nimicul se îngraşă din mine
sapă
în toate nopţile cineva vîsleşte la geamuri
veghea vederea cedează şi craniul se crapă sub apă
pădurea urlă din burţile calde vîntul în hamuri
auzul vibrează din spaţiul nestins figurile uitate le scapă
frunzele oarbe din rochia de nuntă
pătrund şi mă privesc în salon
umbrele lucrurilor se veştejesc
pe alăută plîng în pereţi prin tifon
mă amăgesc voci uitate ţărmuri de ceaţă să rupă
din brumă aud curgînd un flaut
timpanele astupă ferestrele astupă
sicriul de nervi în care dorm şi te caut
se
