La începutul sătpămînii trecute premierul Isărescu a invitat liderii de presă din România pentru o discuţie despre problemele cabinetului său. Invitaţie mai curînd tactică, deşi dl Isărescu le-a vorbit directorilor din presa autohtonă mai mult despre strategia de dezvoltare pe termen mediu. Premierul ştie că sub învelişul dulce al integrării, strategia presupune noi sacrificii din partea unei populaţii căreia de zece ani i se tot fac promisiuni de mai bine, dar care e obligată să tot strîngă cureaua.

Cu experienţa de om păţit pe vremea cînd era guvernator al Băncii Naţionale, premierul a încercat astfel să-şi ia toate măsurile de prevedere înainte de a da bun de tipar Strategiei. Indiferent cît de convingător ar suna mesajele sale rostite în direct şi la ore de vîrf, dl Isărescu a încercat să se asigure că presa ia în serios miza acestei strategii - integrarea în Uniunea Europeană. Cu acest prilej, d-sa nu numai că a încercat să dea Presei ce e al Presei, dar, în fond, a subînţeles că nu ajunge ca Strategia să fie acceptată de partidele parlamentare, de sindicate şi de patronat precum şi de liderii a diverse asociaţii civice. Ea trebuie să se bucure şi de acceptul omului obişnuit, cel care va duce greul şi în acest an şi în cei care vor urma pînă cînd România va fi primită în Uniunea Europeană. Or, acest accept depinde în mare măsură de atitudinea presei din perioada imediat următoare. La această întîlnire, însă, premierul a mai lansat un semnal. Acela că, indiferent care sînt problemele care macină coaliţia de la putere, el nu are de gînd să se lase antrenat în ele, ci îşi vede numai de rostul său de tehnocrat căruia i s-a dat un guvern la dispoziţie. El nu schimbă miniştrii la o anumită comandă politică, ci acceptă asemenea schimbări numai după ce ele au fost hotărîte de întregul coaliţiei care i-a cerut să ia locul fostului premier. Fireşte că la prim