Pina la 1 aprilie anul trecut, de toate nemultumirile cadrelor medicale, ale farmacistilor, sau chiar ale pacientilor, legate de orice neajunsuri ale sistemului sanitar, era de vina Ministerul Sanatatii, prin Directiile de Sanatate Publica (DSP). Odata cu introducerea asigurarilor de sanatate, firesc, grosul nemultumirilor si al nemultumitilor si-au gasit un nou destinatar, in persoana Casei de Asigurari Sociale de Sanatate (CASS). Daca principala acuza adusa Ministerului si DSP-ului era faptul ca nu se implica in reglarea cit de cit a mersului sistemului, de la 1 aprilie 1999 una dintre cele mai mari nemultumiri aparute se leaga de faptul ca institutia nou infiintata se implica mai mult decit ar trebui sa o faca. CASS a ajuns sa se creada stapinul unui sistem parasit aproape in totalitate de celalalt parinte de drept, DSP-ul si, implicit Ministerul Sanatatii. De fapt, conform legii, CASS are doar simpla functie de coordonator de fonduri. Inca din momentul in care CASS a preluat friiele financiare ale sistemului sanitar iesean, conducerea acestei institutii a inceput sa anunte cu surle si tobe faptul ca in spitale nu vor mai fi primiti la tratament decit cei pentru care firma la care lucreaza sau statul cotizeaza lunar la asigurarile de sanatate 14% din retributia salariatului, alaturi de toti cei considerati "urgente". Cu alte cuvinte, un iesean obisnuit care lucreaza intr-o firma care nu are posibilitatile financiare sau care, pur si simplu, nu binevoieste sa achite contributia catre CASS nu este primit in spital. Asta in ciuda faptului ca firma ii opreste pe statul de plata contributia la asigurarile sociale de sanatate si, mai mult, plateste catre CASS 7%, desi, din diverse motive, nu completeaza cu restul de 7%, reprezentind cota firmei respective. "Cind am vrut sa ma internez la «Parhon», de la triaj m-a intrebat unde lucrez. Cind i-am spus, mi s-a spus ca nu a