Uneori, atmosfera unei premiere oficiale devine irespirabilă: prea multă ipocrizie, prea multe energii negative, prea multă atenţie acordată mondenităţii în sine şi prea puţină aplecare spre spectacolul propriu-zis. Chiar şi actorii se întîmplă, dintr-o motivaţie exacerbată, să supraliciteze cu ostentaţie în demonstraţia lor, deformîndu-şi propria creaţie. După aceea, unii, eliberaţi de un anumit soi de emoţie, îşi prezintă personajele în nota firească a asumării partiturii. Alţii, după cîteva spectacole, cad în extrema cealaltă, rezultat al rutinei: turaţia motoarelor se reduce considerabil, pot apărea tuşele groase, distorsiunile, spre chinul regizorului. Prefer să sparg şi eu cîteodată obişnuinţa premierelor şi să văd noile producţii în săli "normale" şi neobositoare din punctul de vedere al protocolului.

Aşadar, căutînd în programele teatrelor reprezentaţii pe care le-am amînat, am descoperit titlul unui spectacol despre care nu aveam ştiinţă: O zi din viaţa lui Robinson Crusoe, Teatrul Naţional din Bucureşti, sala Atelier. M-a nedumerit puţin faptul că secretariatul literar, care de obicei ne informează prompt despre orice proiect, forma de lucru în care se află şi, desigur, momentul premierii, n-a scos nici-un cuvînt despre această producţie (ca nici despre Moartea unui comis voiajor, detalii parvenindu-mi de la alţi colegi, mai... informaţi). Aşa încît m-am hotărît să-mi petrec o sîmbătă seară în compania unui Robinson Crusoe teatralizat şi nepopularizat, uitat pe insula lui pustie. Şi am avut numai surprize bune. În primul rînd, sala a fost plină ochii, iar publicul extrem de receptiv. În al doilea rînd, regia spectacolului este semnată de un iscusit om de teatru, unul dintre personajele cu contribuţii majore la reuşita unei montări, omul "umbrelor" din regizoratul tehnic: Vlad Stănescu, regizor şi tehnic al Teatrului Naţional din Bucureşti, omul