- presa şi cenzura -

Gazetarul îşi asumă trei riscuri mari: două care-i implică viaţa şi unul care priveşte destinul său creator. Despre acesta din urmă vorbeşte Lovinescu într-o disociaţie din Aquaforte, Artistul şi ziaristul: "între artist şi ziarist e o deosebire esenţială: artistul trece pe lîngă grădina împrejmuită a ziaristicei, se opreşte, îi păşeşte pragul porţii, o străbate numai de-a lungul gardului, lăturalnic, şi mereu cu ochiul spre ieşirile prin care ar putea-o părăsi la cea dintîi nostalgie a cîmpului deschis şi, în orice caz, fără a se afunda în desişuri, ca să nu se piardă". Cel care scrie la un ziar (cotidian) şi cel care lucrează la un săptămînal (cultural, literar etc.) sînt pîndiţi de limitările pe care le arată Lovinescu prin metafora grădinii împrejmuite şi de ratarea marii creaţii. Gazeta însăşi le cenzurează opera. Compensaţiile trebuie să fie însă mari, pentru că nici o figură de gazetar din literatura română (din cărţile unor artişti şi gazetari) nu păstrează vreo frustrare de acest tip, nu dezvăluie vreun resentiment la adresa epuizantei meserii. Dimpotrivă, fie că apare în ipostază comică, fie că îşi asumă gravitatea problemelor din pagina de ziar, personajul cu pricina are întotdeauna o vitalitate aparte, un luminos zîmbet interior care-i înmoaie contururile. Dacă ratează, o face candid, fără încrîncenare. Neliniştea gazetarului rămîne cel mult în cîte un avertisment, ca acela dat, în treacăt, de Mihail Sebastian: "N-aş sfătui pe nici un tînăr să facă gazetărie. Am să spun altă dată de ce". Sebastian a făcut-o însă, cu risipă de pasiune, şi încă de foarte tînăr.

Victime inocente ale justiţiei

Celelalte două riscuri pe care le-a avut de înfruntat gazetarul real şi geamănul său din carte sînt mai concrete: suspendarea gazetei (sau cenzurarea ei) şi moartea (sau "doar" ameninţarea cu moartea, sau închi