Daca, la granita de est, profesorii si inginerii basarabeni nu mai pot trai in Republica Moldova fara obisnuitul trafic de marfuri si alimente inspre vest, in Romania, cam acelasi lucru, poate doar ca la un nivel mai inalt, se intimpla cu romanii din Ardeal, care fac trafic peste granita cu Ungaria. In trenul Pannonia, care ma aducea zilele trecute de la Bratislava la Bucuresti, am fost trezit la orele diminetii de un grup de turisti. Asta am crezut eu cind le-am vazut bagajele care umpleau trei metri din peronul garii unguresti Bekecsaba. Cind am numarat peste 20 de genti, am ajuns la concluzia ca cei care urcau in tren nu erau turisti. I-am ajutat sa isi vire gentile pe geamul compartimentului, iar mai tirziu am aflat povestea acestor oameni. Patru femei trecute de 50 de ani, imbracate sportiv, in trening Gucci si Adidas, insotite de un barbat cam de aceeasi virsta, isi incheiau voiajul de o zi la Bekecsaba. Am aflat ulterior ca nu a fost nicidecum o excursie de placere. Dimpotriva. Orele petrecute in Ungaria ii istovisera, iar acum isi faceau calculele incercind sa aproximeze daca va exista un venit de pe urma acestei zile. Pentru ca in sacosele si gentile cu care au umplut compartimentul puteai gasi tot ce doreai: de la pate de ficat si conserve de carne pina la pampersi si aspiratoare. Am intrat in vorba cu acesti oameni, unii din Simeria, altii din Ocna Mures, care asteptau cu infrigurare vama romaneasca. Am aflat ca repeta aceasta aventura de doua sau chiar trei ori pe luna, deoarece nu pot trai din salariile pe care le primesc de la stat. "Dar ce profesie aveti?", a fost urmatoarea mea intrebare. "Intelectuali", a raspuns mucalit una dintre doamne. "Iar din cind in cind bisnitari", a adaugat ea. Mai tirziu, am aflat ca "turistii" care se urcasera in Bekecsaba sint profesori. Am crezut ca glumesc, dar in citeva secunde i-am inteles. "Sintem fortati sa facem ac