•MC 222 Madalina, societate pentru care contractul de vanzare-cumparare a fost de doua ori reziliat anul trecut, a fost din nou scoasa la vanzare
Directia Teritoriala Iasi a Fondului Proprietatii de Stat a scos la vanzare un pachet de 1.011 actiuni pe care il mai detine la societatea Bolta Rece. Daca valoarea nominala a unei actiuni este de 25.000 de lei, la licitatia ce se va desfasura pe 6 aprilie pretul de pornire va fi de 390.031 de lei, valoarea totala a pachetului scos la vanzare, reprezentand 29,3% din actiunile societatii, fiind de 394,3 milioane de lei. La Bolta Rece mai detin actiuni persoane juridice (50,62%), in vreme ce 20,08% din actiuni au fost privatizate prin Programul de Privatizare in Masa (PPM).
Tot la inceputul lunii aprilie va fi reluata privatizarea de la MC 222 Madalina, o societate la care contractul de vanzare-cumparare a fost reziliat de doua ori numai anul trecut. "Tocmai pentru a evita astfel de situatii in care se ajunge la o supralicitare a micilor societati, in principal datorita interesului pentru spatiile comerciale in care acestea isi desfasoara activitatea, incepand de anul acesta garantia de participare reprezinta nu 5%, ci 20% din pretul de pornire al licitatiei. In felul acesta, la licitatii se vor inscrie numai cei interesati, pentru a nu se mai intalni cazuri precum MC 222 Madalina, aceasta societate fiind adjudecata pentru aproximativ 600 de milioane de lei anul trecut, dar pentru care contractul a fost reziliat", ne-a declarat Ioana Dornescu, directorul FPS Iasi.
La licitatia din 6 aprilie, pentru intreg pachetul de actiuni (100%) de la MC 222 Madalina, pretul de pornire va fi de 123,6 milioane de lei, conducerea FPS Iasi sperand sa nu se mai repete situatia inregistrata anul trecut.
O alta societate scoasa la vanzare de FPS Iasi, dar care nu si-a gasit cumparator in luna martie, este So