In aceasta dimineata, elevele antrenorilor Nicu Roibescu si Aurelia Ichim evolueaza in cadrul etapei a 20-a, Divizia A, la volei feminin, pe terenul ultimei clasate - Banatul Lugoj, iesencele pornind cu prima sansa in aceasta confruntare. Fetele noastre nu-si pot permite sa piarda nici un punct in Banat, daca vor sa ramana in cursa pentru medaliile de argint, mai cu seama ca adversarele lor nu au decat doua victorii in actuala stagiune. In etapa intermediara de miercuri, Penicilina a trecut fara probleme de RATB, cu scorul de 3-0 (25-13, 25-21, 25-13), pastrandu-si astfel pozitia a treia in clasament. In aceeasi runda, banatencele au cedat la Dunarea, in fata galatencelor, cu acelasi scor 3-0, ele ramanand in continuare in posesia "lanternei rosii". La Lugoj, Penicilina va evolua, din primul minut, cu sextetul de baza format din: Cristina Androhovici, Laura Dulcianu, Mihaela Formagiu, Cezara Ruxandoiu, Tatiana Popa si Daniela Dochia; in componenta lotului care a facut deplasarea fiind incluse si Simona Simion, Adriana Giurgea, Amalia Popa, Andreea Cotoranu si Elena Cozma.
Revenind la etapa cu numarul 19, disputata miercuri, iata rezultatele inregistrate in toate partidele:
1. CSUG Galati - Banatul Lugoj 3-0
2. Braiconf - Dacia 2-3
3. Rapid - Metal 33 3-0
4. Dinamo - Unic 3-0
5. "U" Craiova - "U" Amicii 1-3
6. Penicilina - RATB 3-0
Dupa cum se poate vedea, favoritele s-au impus fara prea multe probleme, "U" Bacau, Penicilina si Dacia Pitesti ramanand, in continuare, la egalitate de puncte, in spatele liderului.
Rezultatele inregistrate in etapa a 20-a, Divizia A, la volei masculin, au fost:
1. Rompetrol - Midia 2-3
2. Dinamo - Agribac Bacau 3-1
4. Elcond Zalau - Steaua 3-0
5. "U" BRD Baia Mare - Fibrex Savinesti 2-3
6. Somesul Dej - "U" Timisoara 3-0