La portile primaveriiFloarea norocului Lelea Catarina are casa langa podul ce trece peste Valea Alba. Acolo, printre tufele de salcii batrane, primavara vine mai devreme, adusa de curentul apei involburate. De cum apar primii muguri, lelea Catarina sta mai mult prin padure. Nimeni nu stie mai bine c...
La portile primaveriiFloarea norocului Lelea Catarina are casa langa podul ce trece peste Valea Alba. Acolo, printre tufele de salcii batrane, primavara vine mai devreme, adusa de curentul apei involburate. De cum apar primii muguri, lelea Catarina sta mai mult prin padure. Nimeni nu stie mai bine ca ea ziua in care infloresc cei dintai calugarasi ori noaptea cand infrunzesc mestecenii. Ea ti-ar putea spune cati pui are iepuroaica de langa cariera si cate ciute au mai ramas in stejaris. Stie tot ce se intampla in lumea care incepe langa casa ei si tine pana dincolo de dealurile prelucanilor. Si asta, pentru ca in fiecare zi are drum in padure,dar si pentru ca seara, padurea ii intra in casa, fara sfiala, o data cu zgomotele ciudate aduse de vant. Primavara, cand s-a luminat de ziua, lelea Catarina isi ia cosul si intra in padurea vecina cu casa ei. E ca si cum ar trece dintr-o camera in alta, peste un prag dincolo de care e tot acasa, e la fel de stapana ca dincoace, peste masa, credent si pat. Numai ca pragul, de data asta, e apa rece a Vaii Albe, peste care lelea Catarina trece sprintena, ca acum multi, multi ani, cand a intrat in padure, dusa de mamuca batrana. Acuma, primavara, are multe de cules: radacini, muguri, frunze, zeama de mesteacan, pe care-o strange, picatura cu picatura, din tulpinile increstate ale copaceilor tineri. "Asta-i sangele padurii si nici o boala nu te prinde daca bei zeama de asta", spune ea cui vrea s-o asculte. Culege de toate, strange ca o furnica si-si umple cosul pe care-l desarta seara pe masa din bucatarie. Apoi alege cu m
