Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apele invatamintului incep sa clocoteasca

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 21 martie 2000 ·

Comisia de Mobilitate a Personalului Didactic a solutionat ieri restringerile de activitate. Urmeaza detasarea in interesul invatamintului. La 1 aprilie incepe batalia pe posturile didactice, vacante in anul scolar 2000-2001. Comisia de Mobilitate a Personalului Didactic din cadrul Inspectoratului Scolar Vrancea a solutionat, ieri dupa amiaza, situatiile de restringere partiala de activitate de care sint afectati 21 de profesori. Practic, acestia nu se mai incadreaza in sistemul de normare privind efectivele de elevi, prevazute de lege. S-au inregistrat 21 de cereri privind completarea de norma didactica pe an scolar. Inspectorul de la Serviciul Evidenta personalului didactic, profesor Vasile Grapa, ne-a precizat faptul ca, comisia de mobilitate a urmarit doua aspecte. Pe de o parte s-a intentionat intregirea catedrelor ca urmare a restringerilor de activitate, iar pe de alta, intregirea catedrelor cadrelor didactice titulare din doua sau mai multe unitati scolare, intr-o singura unitate de invatamint. Transferul de la o scoala in alta s-a aprobat numai in cazurile in care cadrul didactic a solicitat trecerea la o unitate de invatamint echivalenta sau intr-o treapta inferioara, in specialitate si in limitele aceluiasi regim de mediu (rural-rural, urban-urban ori din mediul urban in mediul rural). Personalul didactic afectat de reducere de activitate poate participa si la sesiunea de pretransferare prin depunerea unei cereri la sediul ISJ Vrancea pina la sfirsitul lunii martie. Inspectorii care se ocupa de miscarea personalului didactic trebuie sa intocmeasca liste separate privind actiunea de pretransferare si respectiv, reducere de activitate. Termenul limita este 24 aprilie a.c. Lucrurile incep sa se complice odata cu luna aprilie, cind se fac publice posturile si catedrele vacante incepind cu cu 1 septembrie 2000. Se vor ivi probleme in cazul aspirantilor la postu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum 42 minute
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 33 minute
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum o ora
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum 42 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

Transportul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei a încetat

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE. 'La 1 ianuarie 2025, ora 07:00, a expirat Acordul de interacţiune di

Ford Motor recheamă peste 20.000 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme la baterie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite a anunţat marţi că Ford Motor Co va rechema 20.484 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme legate de baterie, transmite Reuters. Rechemarea vizează anumit

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum o ora
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/5°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°