O, zei! Am trăit s-o citim şi pe asta! În "Naţionalul" din 11 martie (într-un amplu Drept la replică), Sergiu Nicolaescu îşi "trage" (din toate direcţiile) un autoportret de victimă (a regimului Ceauşescu, evident), totul culminînd, în viziunea autorului, cu 1989, cînd, după un şir ameţitor de Germanii, tovarăşa, în fine, i-a făcut "mari greutăţi în eliberarea paşaportului". Dacă povestea tristă a paşaportului lui Sergiu Nicolaescu nu ne emoţionează îndeajuns, vom fi, în schimb, absolut fascinaţi de afirmaţia că filmul Mircea "a fost cenzurat chiar de Ceauşescu şi interzisă premiera din 5 iunie 1989"!... Visez oare? Probabil că tovarăşii au "interzis" filmul în iunie nu pentru că nu le-ar fi plăcut, ci tocmai pentru că le-a plăcut prea mult : drept care l-au păstrat din iunie pînă în toamnă, ca să-l lanseze atunci, cu mare fast, ca pe o minunată creaţie închinată măreţului Congres al PCR (nu mai ştiu al cîtelea, dar, oricum, ultimul).
...Îmi amintesc că îi promisesem lui Roger Câmpeanu că o să merg la premieră şi o să scriu cronica la Mircea. Speram că voi vedea ceva din zona Dacii sau Mihai Viteazu şi deci, cu puţină bunăvoinţă, s-ar fi putut broda ceva pe marginea filmului istoric - partiturilor - actorilor - peisajelor ş.a.m.d... Dar, ceea ce aveam să descopăr pe ecran m-a îngrozit. "Epopeea naţională" de pînă atunci părea că ţine de o altă istorie, mai suportabilă; Dacii şi Mihai Viteazu păreau, prin comparaţie, monumente de onorabilitate cinematografică. Mircea nu mai avea nimic de-a face nici cu istoria, nici cu Mircea cel Bătrîn, nici chiar cu proaspăt omologatul Mircea cel Mare. Filmul era o mostră de confiscare a istoriei şi de sacrificare a ei pe altarul ideologiei oficiale de la sfîrşitul anilor '80 . Mircea era spiritul lui Ceauşescu, călare pe cal! Filmul oferea o imagine limpede şi hidoasă a punctului în care ajunsesem, de "coreenizare" a c
