În februarie trecut ziarele anunţau plecarea într-o expediţie lungă în Groenlanda a prinţului moştenitor Frederik al Danemarcei. Însoţit de cinci coechipieri, prinţul urmează să străbată în patru luni 3500 de km. prin estul giganticei insule de gheaţă. Mai aflăm că expediţia poartă numele de Sirius, asemeni patrulei militare daneze ce supravehează graniţele de nord-est ale Groenlandei. Că ţinutul este neospitalier, nelocuit. Că temperatura lui poate să coboare uşor sub 50 de grade minus. Ştirile mai spun şi cum sînt denumite cele trei sănii ale expediţiei: Steaua nordului, Aurora boreală şi Vîntul nordului. Un reporter mai dibaci ar fi aflat, probabil, şi cum îi cheamă pe cei 41 de cîini ai expediţiei "vaccinaţi contra unor maladii contagioase", ştiind că membrii unei astfel de înalte acţiuni, nu pot fi decît nişte mari iubitori de animale, arătîndu-le harnicilor dulăi tot respectul cuvenit unei companii de lucru...
Vestea te aruncă în secolul al 19-lea al marilor exploratori în Arctica şi Antarctica, - norvegienii Amundsen, ...Nansen, ...englezul Scott... Acesta, mort de foame şi frig la 17 km. numai de baza de aprovizionare, rătăcit în mijlocul unor viscole năpraznice, dar păstrînd asupră-i faimosul jurnal scris cu ultimele puteri pînă în ultima clipă. Nu existau pe vremea aceea helicoptere, sateliţi, aparate complexe de orientare pe orice fel de timp... Nu o spunem ca să micşorăm fapta prinţului îndrăzneţ: unul din instrumentele sale de lucru fiind un post de radio HP prin satelit.
Oricum ar fi, totdeauna de la nord veni către noi cutezanţa cea mai sublimă; totdeauna de la nord se auziră şoaptele cele mai duioase şi mai grave ale poveştilor omeneşti precum şi romanele puternice, limită, ale întunericului domnind la miazănoapte cîte o jumătate de an, naraţii dezvăluind sensurile majore ale speciei...
Gravitate nordică, însă şi un haz pe m
