Între mijloacele de derivare care continuă şi astăzi să fie productive în registrul popular şi colocvial al limbii române, sufixul -os ocupă un loc special. Sufixul - moştenit, dar întărit şi ca urmare a adaptării fonetice şi morfologice a unor împrumuturi culte (latinisme sau corespondente romanice moderne) - produce adjective, pornind mai ales de la substantive, în baza unei atribuiri sau a unei comparaţii. Îl regăsim în structura lexicală a multor adjective, care constituie astfel modele derivative pentru noi creaţii; acestea aparţin unor straturi diferite ale limbii, fiind cuvinte ale lexicului de bază (bărbos, ruşinos), neologisme (dubios, religios) sau formaţii populare şi familiar-argotice (păgubos, haios). În 1943, în Limba română actuală. O gramatică a "greşelilor", Iorgu Iordan observa deja frecvenţa de apariţie a sufixului în registrul familiar, citînd din scrierile vremii, mai ales din presă, formaţii ca lăcrămos, hazos, milităros, mutros, năzbîtios, pricinos, spăimos, tabietos etc. S-a vorbit şi de o anumită valoare peiorativă a sufixului, care ar fi provenit din combinarea sa cu anumite teme lexicale (Zorela Creţa, într-un articol din 1967, cita multe derivate în -os cu sens depreciativ, între care arţăgos, bădărănos, clonţos, ghebos, mătăhălos, păduchios, porcos, rufos, zdrenţăros). La lista elementor populare şi familiare astăzi în uz s-ar mai adăuga băşcălios, bătăios, pontos, pricinos, drăcos, lenevos, ţîfnos şi multe altele.
O particularitate a registrului familiar e folosirea sufixului -os ca adaos expresiv la o temă care este deja (şi) adjectivală, sau pentru a substitui un alt sufix adjectival într-un cuvînt existent. Pentru prima situaţie se pot cita cuvinte ca şmecheros, format de la şmecher, cuprins în DEX cu eticheta "familiar", sau blegos - de la bleg - pe care dicţionarul citat nici nu-l înregistrează. Pentru a d
