Arhivele bibliotecilor sau cele păstrate de particulari inimoşi scot mereu la lumină documente revelatoare, care modifică sau numai întregesc evenimente politico-culturale ori dimensiunea unor personalităţi care merită atenţia posterităţii. Aşa s-a întîmplat, de curînd, cu un jurnal tîrziu al memorandistului ardelean Nicolae Cristea (din anii 1895-1903), care aduce preţioase informaţii despre lupta mişcării politice ardelene în vremea, grea în toate, a dualismului. Manuscrisul jurnalului, după atîta amar de vreme, nu s-a păstrat în forma sa olografă ci în două copii dactilografiate (afectate, şi ele, de timp şi de timpuri), prin strădania unor apropiaţi ai luptătorului. Recent, prin grija demnă de mare stimă a dnei Anca Sârghie, acest jurnal a fost, în sfîrşit, publicat, însoţit de un consistent studiu introductiv. Nicolae Cristea, născut în 1834, era fiu de ţărani din Ocna Sibiului şi îşi datorează cariera mitropolitului ortodox Andrei Şaguna. A absolvit liceul de la Sibiu (în limba germană), şi, apoi, în 1857, a devenit student al Institului teologic sibian. Aici a avut loc întîlnirea, plină de consecinţe, cu mitropolitul Şaguna. Acesta, apreciindu-l mult pe tînărul student, îl sfătuieşte să se înscrie şi la Facultatea de Drept. Şi cum studentul a acceptat propunerea, a devenit pe dată funcţionar la Cancelaria consistorială a Sibiului. Avînd grijă deosebită pentru favoritul său, Şaguna îl trimite, pentru perfecţionare, la Universitatea din Leipzig, cu recomandarea de a aprofunda studiile de filosofie şi economie politică. Acest stadiu de perfecţionare a fost prea scurt (doi ani), încît N. Cristea nu şi-a putut lua un doctorat, rămînînd cu cele două licenţe în Teologie şi Drept. Amîndouă aceste diplome le va utiliza. A devenit profesor supleant la Seminarul andreian timp de un deceniu (titular din 1870 pînă în 1873, predînd teologia morală). Apoi va fi numit as