Nici prezenţa, cu creionul după ureche şi socotitoarea în mână, a marelui jongleur finanţist Mugur Isărescu, nici cutele tot mai adânci dintre sprâncenele d-lui Decebal etc. Remeş n-au grăbit finalizarea bugetului pe 2000. Ca o fatalitate, el ajunge sub privirile iscusiţilor parlamentari tot la jumătatea lui martie, iar operativ va fi tot începând de prin aprilie. Bine că e şi aşa - căci nu se ştie niciodată cum e cu "creşterile" astea "negative"!
Deşi competenţa mea în finanţe e egală cu zero, deşi ştiu că filozofia absconsă a "fundamentării bugetare" nu poate fi pătrunsă de un simplu laic, m-am aventurat totuşi să fac o lectură cu creionul în mână, pentru a încerca, apoi, să redau "cu cuvintele mele", cum se spunea în şcoala generală, ce am înţeles.
Înainte de a mă război cu cifrele propriu-zise, aş remarca prezenţa pe lista "ordonatorilor principali de credite" a unor instituţii bizare. Ca de pildă, "Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989". Ce rost va fi având o asemenea instituţie, doar bunul Dumnezeu ştie! Cu atât mai mult cu cât e vorba de cinci miliarde şi opt sute de milioane de lei (aproximativ trei sute cinci mii dolari, calculaţi la o rată de 19000 lei). Parcă altfel sunau promisiunile d-lui Isărescu la preluarea mandatului! L-am crezut atunci când a afirmat că va elimina inechităţile, facilităţile nemotivate şi diferenţele aberante de tratament ale cetăţenilor. E absolut normal ca răniţii sau urmaşii celor căzuţi în decembrie 1989 să fie protejaţi de stat. Dar pentru aceasta există alte două linii de credit, destul de respectabil finanţate: "Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap" şi "Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale".
Nu pot să nu văd în menţinerea unui astfel de organism (despre care nu ştim absolut nimic: cine îl conduce, cum îşi desfăşoară activitatea, cine îl controle
