"Tov. Dr. P. Groza: "Unde e Racoviţă în literaratura noastră?""."Eu nu văd în vitrinele librăriilor, nicăieri, pe Racoviţă. Mai mult - am trecut pe la Cluj prin 1947 şi i-am văzut umbra, cu pălăria lui trasă pe ochi, sărăcăcios îmbrăcat, se strecura pe lângă ziduri. M-am întrebat: Acesta este marele savant Racoviţă? Am chemat profesorii universitari, colegi de-ai lui, şi i-am întrebat de Racoviţă. "Moare de foame", mi-au răspuns.[...]"Pentru că l-au dat afară de la catedră, l-au dat afară de la Academie". A murit de mizerie. Am făcut această paranteză ca să vă arăt cum astfel de comori spirituale nu sunt preţuite"(din stenograma unei vizite a dr. Petru Groza la Prezidiul Academiei R.P.R., apud Petre Popescu Gogan, Demolarea"Academiei Române. Memento!, în "Memoria - Revista gândirii arestate" nr.28).
Reproduc citatul de mai sus nu pentru a stoarce câteva lacrimi de compasiune, ci dimpotrivă, ca expresie a admiraţiei pentru statura omului de ştiinţă Emil Racoviţă - şi nu mai puţin, şi nici despărţit de aceasta, pentru stoicismul cu care el şi-a asumat destinul nu întotdeauna îngăduitor. Un stoicism pe care îmi place să îl asemăn cu cel al unui alt explorator al regiunilor antarctice, Robert Falcon Scott, celebrul învins în competiţia cu Roald Amundsen pentru cucerirea Polului Sud. Epuizat şi singur, Scott întocmeşte într-un ultim efort scrisori consolatoare pentru familiile camarazilor săi - deja trecuţi în nefiinţă. Apoi se stinge. Un comportament drag inimii de britanic, care ne face, de la un punct, să ne simţim cu toţii britanici.
Dincolo de condiţiile nedemne ale ultimilor ani de viaţă, prin realizările fundamentale, prin entuziasmul şi voinţa care au făcut posibile aceste realizări biografia lui Racoviţă este astăzi o lectură deosebit de tonică şi de încurajatoare.
În 1896 tânărul descendent de domn moldovean susţine la So
