PĂDURE

Până la margine, iarba a crescut grasă

şi printre neputinţele ei au răsărit flori

şi păpădiile şi-au vânturat puful

înspre soare-apune.

Păsările s-au ascuns în răcoarea frunzişului,

pe crengi au răsărit omizile

ca nişte izvoare verzi şi păroase.

E întuneric, apoi lumină. Lumină în luminiş

şi întuneric în întunecime, până când se

apropie ploaia

şi cad norii în vârful coroanelor.

Fagul şi pinul, şerpii şi viezurele

părăsindu-şi vizuina când nu te aştepţi.

Vulpi şi coţofene, roiuri de viespi

Căutând o miere abstractă.

Mici jivine se caţără-n ciutura scorburii

unde stau ascunse alune şi nuci găunoase.

Dacă n-ar fi mierla ţopăind în faţa mea

şi ciocul ei galben n-ar împunge cu atâta osârdie

pielea ţărânii, dacă mâine, în zori,

cântecul ei n-ar fi mai afon decât

scrâşnetul ciorii.

cum ar fi toate acestea?

OCTOMBRIE

Fără ieşire sunt toate. Cărările şerpuie

în întuneric, în vârful ştejarului

dorm huhurezii cu ochii cât cepele.

Jivine şi roi de gângănii

adulmecă poala fictivă a verii.

Păpădii grase şi vrejuri uscate,

dovleci pântecoşi şi şuviţe de cânepă,

însoţitoarele mute-ale focului.

Şi norii. Joşi, vârtejiţi,

ca fumul ieşind din vetrele cerului,

fuior cu care se spânzură ceasul acesta obscur

cu ieşirile, două, pecetluite.

Octombrie. Normandia de Jos. Târziu.

CONSOLATIO

De unde să începi, stăveziu slujitor al umbrei,

cavaler al Lunii, ochind cu săgeata

clopotele jilave ale miezului nopţii?

Cresc ierburi de-a valma în jurul bisericilor

Hrănite de umezeala întunericului,

împinse în sus de co