PĂDURE
Până la margine, iarba a crescut grasă
şi printre neputinţele ei au răsărit flori
şi păpădiile şi-au vânturat puful
înspre soare-apune.
Păsările s-au ascuns în răcoarea frunzişului,
pe crengi au răsărit omizile
ca nişte izvoare verzi şi păroase.
E întuneric, apoi lumină. Lumină în luminiş
şi întuneric în întunecime, până când se
apropie ploaia
şi cad norii în vârful coroanelor.
Fagul şi pinul, şerpii şi viezurele
părăsindu-şi vizuina când nu te aştepţi.
Vulpi şi coţofene, roiuri de viespi
Căutând o miere abstractă.
Mici jivine se caţără-n ciutura scorburii
unde stau ascunse alune şi nuci găunoase.
Dacă n-ar fi mierla ţopăind în faţa mea
şi ciocul ei galben n-ar împunge cu atâta osârdie
pielea ţărânii, dacă mâine, în zori,
cântecul ei n-ar fi mai afon decât
scrâşnetul ciorii.
cum ar fi toate acestea?
OCTOMBRIE
Fără ieşire sunt toate. Cărările şerpuie
în întuneric, în vârful ştejarului
dorm huhurezii cu ochii cât cepele.
Jivine şi roi de gângănii
adulmecă poala fictivă a verii.
Păpădii grase şi vrejuri uscate,
dovleci pântecoşi şi şuviţe de cânepă,
însoţitoarele mute-ale focului.
Şi norii. Joşi, vârtejiţi,
ca fumul ieşind din vetrele cerului,
fuior cu care se spânzură ceasul acesta obscur
cu ieşirile, două, pecetluite.
Octombrie. Normandia de Jos. Târziu.
CONSOLATIO
De unde să începi, stăveziu slujitor al umbrei,
cavaler al Lunii, ochind cu săgeata
clopotele jilave ale miezului nopţii?
Cresc ierburi de-a valma în jurul bisericilor
Hrănite de umezeala întunericului,
împinse în sus de co