Într-un manual din categoria: Vrei să înlături primejdiile?, pe prima filă ai citi sfatul: "Vezi, să nu mori!" Odată împlinit acest deziderat de neocolit, restul decurge de la sine, dintr-o problemă de principiu, în una strict pragmatică, cea de a doua poruncă fiind: "Apoi, stăpâneşte-ţi firea!" Cum însă cu toţii muritori suntem şi ceea ce necurmat s-a întâmplat, fiecăruia la vremea lui, unui lung şir de înaintaşi, de la Adam şi Eva încoace, ni se va întâmpla şi nouă, mai devreme sau mai târziu, oricât ne-ar repugna, tot ce se poate negocia în domeniu este: "Să nu mori la timp nepotrivit", adică: "dacă tot mori, atunci să fie cât mai târziu!"

Deziderat ce ar pleca de la observaţia că, dacă se sting cei care nu mai au nimic de spus şi făcut, mai pier unii, din neglijenţă iar, când şi când ajutaţi. "Trăieşte şi pe loc are să-ţi fie bine", ar suna o altă sentinţă, de bun augur, dar contestată de unele triste realităţi, printre care obşteasca, banala constatare că destui trăiesc, este adevărat, însă cu frica morţii în oase, înlăturând omenescul saţiu al fiecărui gât de aer zdravăn tras în piept - alterând clipa. Faptul divers ne furnizează şi cazul cuiva sinucis de spaima morţii.

Pe alţii, frica de moarte, cea mai umil răspîndită, îi face, totuşi, de râs. Să ne aplecăm asupra unui subiect trecut de două treimi din viaţă - dinamic, voios, bazat pe convenabile rezultate medicale, încă mai abitir pe scorul ridicat în sondaje. De ziua lui, de nativ în peşti, i se aduc buchete de flori mai bogate decât jerbele funerare, un buluc de partizani îi împing poarta, i se înfig în faţă. I se pregăteşte un post pe care l-a mai avut şi pe care, de patru ani, rîvneşte să-l redobândească.

Toate merg strună, dnii Năstase, Gherman, Solcanu, Mitrea, mai nou Todoran veghează startul, devotaţi, nemodificaţi, apţi prin urmare să salveze, ştiu ei cum, pe la mijlocul t