Antologia critică, realizată la Chişinău, de Eugen Lungu, Poeţi de pe vremea lui Eminescu, trezeşte în minte, mai presus de toate, "complexul basarabean". Cultura oficială, românofobă, care a stăpînit, după 1944, Moldova dintre Prut şi Nistru, excludea junimismul din rîndul fenomenelor literare "onorabile", însă într-un mod straniu. Neavînd încotro, adică nevoiţi fiind a înjgheba o tradiţie "pur moldovenească", ideologii de serviciu în domeniul cultural îi socoteau pe Eminescu, Alecsandri, Creangă drept "clasici moldoveni", în timp ce Titu Maiorescu era taxat drept "estetician român burghez". E adevărat că autorul Luceafărului era admis, cu scrîşnire, în Parnasul "progresist", fiind totodată numit, pentru publicistica sa de ordin politic, "calul troian al naţionalismului românesc". Veronica Micle nu se bucura de nici o cetăţenie etnică. Amuzantă e împrejurarea că linia despărţitoare se întîmpla a trece şi prin interiorul aceleiaşi familii. Dacă C. Negruzzi, care locuise la Chişinău şi-l cunoscuse pe Puşkin, din care a şi tradus, era cooptat Moldovei cotropite, fiul său, Iacob, era cu oroare "gratificat" ca "scriitor român", deci ca un "impostor." Exclusivismele nu-i aveau şi pe literaţii din jurul revistei Contemporanul, unii dintre ei fiind anexaţi, în calitate de "fraţi de idee", cursului "socialist" al evoluţiei literaturii: ""Literatura clasică moldovenească" se înjgheba astfel după principiul "mintosului" caporal care ordona soldatului să sape de la gard pînă la prînz: ea se vedea condiţionată - geografic - de Milcovul sorbit pentru noi doar alegoric şi - politic - de anul 1859, limită temporală oricum nejustificată: de ce nu atît de dragul pentru ei 1812?". Şi nu avem a face doar cu interpretări din anii stalinismului. Pînă deunăzi, şcoala basarabeană a predat Junimea (poate, pe alocuri, o mai predă şi acum) sub semnul "reacţionarismului", precum o răufăc