Traversez munţi peste munţi, în drum spre Skopje. Visez să ajung la Ohrid şi am sentimentul marii aventuri, de parcă m-aş îndrepta spre Tara de Foc. Colegul meu de maşină, om de televiziune, se uită intrigat la cele două tiruri care ne ies în cale pe drumul relativ pustiu: Astea unde or merge, că drumul ăsta se opreşte la Skopje ? - se minunează el, ca şi cum transportul de mărfuri prin această "ţară a nimănui" ar fi un lucru demn de mirare. Ajuns la Skopje, după primele schimburi de cuvinte cu consilierii de la ambasada noastră şi cu colegii macedoneni (oare aşa e corect să-i numesc?), pe fundalul generalilor care intră şi ies din hotel şi al convoaielor KFOR care traversează oraşul, realizez cu adevărat ceea ce, teoretic, "ştiam" de mult: importanţa strategică a acestei "foste republici Yugoslave" în îngrădirea, relativă dar esenţială, a conflictului balcanic. O politică diferită în această "ţară de la capătul lumii" ne-ar fi făcut să-i resimţim dureros vecinătatea! În sfîrşit, conferinţa "Vecini balcanici", organizată de ONG-ul bulgar ACCESS. Reîntîlnesc un albanez cunoscut la Strasbourg, un bulgar cu care m-am împrietenit la Paris, cu alţii ne descoperim cunoştinţe comune în Germania sau Anglia. Între noi, nu ne cunoaştem. Discutăm proiectul care ne uneşte: monitorizarea presei din propria ţară referitor la imaginea "vecinilor balcanici". Este un proiect care se derulează deja de cîţiva ani dar a căror rezultate au rămas practic necunoscute în afara celor cîţiva "analişti" şi, poate, a funcţionarului care verifică utilizarea finanţării primite pentru proiect. La ce bun atunci? - este întrebarea implicită ce traversează discuţiile.

Răspunsul, sec dar încărcat cu o suferinţă tonică, pe care nimeni nu o poate bagateliza, vine din partea colegului sârb: descoperirea Balcanilor. Privindu-ne sistematic unii pe alţii, descoperim că în spatele imaginilor medi