Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mogos ii arata lui Vitan usa

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 31 martie 2000 ·

Prefectul Florin Vitan il acuza pe deputatul PNL Adrian Mogos de a fi transmis presei documente ale DAPL. Mogos recunoaste, dar il informeaza pe Vitan "ca nu a fost pus prefect pe principii de competenta" si ca "algoritmul se poate schimba" Filialele PNL si PNTCD locale sint, de citeva saptamini, intr-un razboi de uzura, in care miza este liberalul Alexandru Iftode, secretarul general al Prefecturii. Prefectul taranist Florin Vitan l-a acuzat, ieri, pe deputatul liberal Adrian Mogos, de a fi inminat unui ziar din Iasi un document al DAPL, care, potrivit lui Vitan, "nu trebuia sa ajunga la presa". Camuflindu-si acuzele intr-un limbaj diplomatic, Florin Vitan a declarat, ieri, ca "s-au facut demersuri pe linie politica, la nivel central, pentru inlocuirea lui Alexandru Iftode. Banuiesc ca in urma unor asemenea interventii, DAPL a trimis un control la serviciul din subordinea lui Iftode". Continuind declaratiile pe linia lui "banuiesc", Vitan a mai declarat ca banuieste ca "Adrian Mogos a inminat presei documentul controlului de la DAPL, care il acuza, nefondat, pe Iftode de unele nereguli si ii cere demisia. Oricum, documentul era nefinalizat", a incheiat prefectul Vitan, adaugind ca "nu trebuia sa ajunga la presa". Raspunzind acuzelor prefectului Vitan, Adrian Mogos a declarat ca, intr-adevar, el a inminat unui cotidian local documetul DAPL care cere demiterea lui Alexandru Iftode. "Am facut vorbire despre acest document la un cotidian din Iasi, iar ei s-au aratat foarte interesati", a afirmat Mogos. Potrivit deputatului liberal, principalul motiv pentru care PNL cere inlocuirea lui Iftode este faptul ca acesta nu reprezinta partidul in institutia Prefecturii. "De aproape zece luni, Iftode a demisionat din PNL. Desi a revenit asupra demisiei, credem ca el nu mai reprezinta PNL, si de aceea i-am retras sprijinul politic", a comentat Mogos. De asemenea, parlamentarul PN

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 18 minute
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum 30 minute
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 35 minute
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 35 minute
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum o ora
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Suma exorbitantă pe care Claudia Pătrășcanu a plătit-o pentru două prăjituri, în Dubai: „Măcar dacă erau bune”

Adevarul acum o ora
La sfârșit de an, Claudia Pătrășcanu a avut parte de o vacanță în Dubai, pe care a petrecut-o alături de de cei doi fii ai săi. Vedeta a postat pe rețelele sociale imagini din celebra destinație turistică, dar a dezvăluit și partea mai puțin plăcută

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum o ora
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

UPDATE Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău nu mai asigură gărzi pe Secţia de Pediatrie, nemulţumiţi de mesajele negative la adresa lor pe reţelele sociale, în perioada sărbătorilor. Neajunsurile deciziei lor/ Cum a fost rezolvată parţial problema

News.ro acum 30 minute
Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău nu mai asigură, de la începutul anului, gărzi pe Secţia de Pediatrie, nemulţumiţi de mesajele negative la adresa pediatrilor, apărute pe reţelele de socializare între Crăciun şi Revelion. Astfel, copi

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/11°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°