Am plecat pe 2 ianuarie, cînd probabil voi nu vă treziserăţi din aburii beţiei anuale, fiindcă aşa sînt eu, muncesc de sărbători. Nu-mi puteam ierta slăbiciunea de a porni tocmai spre snoaba şi turistica Floridă, după dezastrul cu Mexicul. Aaaa, asta nu ştiţi. Am făcut o mie de planuri de vacanţă şi, în fine, găsise(ră)m fantastica rută Mexic, la piramidele Maya, cu nişte chilipiruri de bilete de avion. Consulatul Mexicului mi-a refuzat însă viza: se temeau că nu mă mai primesc nordiştii înapoi. O întreagă poveste cu răcnete leonine într-un consulat străin la Montréal... Îmi rămăsese o singură posibilitate: Florida, excursie pentru studenţi şi liceeni (altfel spus, ieftină), două săptămîni. Iată-mă apreciind cu pasiune primul palmier în aerul călduţ subtropical. La amiezi mă sufocam de clădură (cca 30 grade cu plus). Ne deşertară pe plajă în aşteptarea cuvîntului de "mă, fiţi cuminţi" al directorului hotelului. Acest stimabil îmi servi de emblemă pentru America puritană: "No smoking, be absolutely quiet (our policy is to make sure that the families, etc.), no drugs, no, no, no, no" zise. Patru în cameră, dar ce condiţiuni! După ce am descoperit Biblia "pentru călători" într-un sertar al noptierei, am căutat cu dispreţ ceva nume româneşti în cartea de telefon a localităţii asigurîndu-mă că sînt singurul geto-dac în peninsulă! Wrong! O duzină de Olari, Vasili, Ioneşti rînjiră straniu din paginile galbene. În aceeaşi seară am întîlnit într-un magazin un oltean & family. Poate vă închipuiţi cine ştie ce decor paradisiac cu care publicitatea la ciocolata Bounty sau filme cu sirene îndoapă sufletele de consumatori oneşti, dar frustraţi... O plajă, acolo, ca oricare alta; doar două nuci de cocos sparte la mal, resturi de coral în loc de scoici fac diferenţa faţă de marea noastră. Mulţi chebecoşi, omniprezenţii alemanzi - nemţii sînt primii turişti din lume -, italien