Cartea profesorului Dumitru Sandu Spaţiul social al tranziţiei analizează competent, ştiinţific şi interesant în acelaşi timp, componentele şi determinările celor zece ani de tranziţie românească, efortul de a trece de la o fortăreaţă totalitară la o societate democratică şi la o economie de piaţă, context în care optimismul - ceea ce îl generează şi ceea ce-l ucide - devine subiect de analiză. "Reprezentările despre schimbare devin parte integrantă a schimbării", susţine profesorul Sandu şi acesta a fost subiectul interviului de mai jos, rămas monolog, deoarece întrebările nu făceau decît să încurce logica discursului.

Tema optimismului îmi este dragă, nu pentru că aş fi un optimist iremediabil. Dezbaterea publică de pînă acum, dusă de către politicieni, jurnalişti, sociologi s-a centrat pe mulţumire şi nemulţumire, pe satisfacţie-insatisfacţie, încredere şi neîncredere. Sînt aspecte extrem de importante. În raport cu ele optimismul în capitalismul românesc este o nouă temă. Legătura dintre optimism şi capitalism nu este una speculativă, ci una de fond, de substanţă. Capitalismul de tip democratic - nu cel autoritar, dictatorial, gen Franco sau Hitler - se dezvoltă prin proiect, prin proiecte individuale şi de grup, libere să se mişte, să intre în competiţie. Ca să faci proiecte, trebuie să ai dispoziţia de a gîndi ziua de mîine. Şi a gîndi ziua de mîine, înseamnă, în esenţă, a fi optimist. În esenţă, deoarece ziua de mîine poate fi gîndită în sens pozitiv şi în sens negativ. Optimismul ţine de gîndirea pozitivă. După această constatare apare întrebarea: cine generează optimismul? Vine din cer, vine de pe pămînt, vine de la dreapta, adică din Vest, vine de la stînga, adică din Est? El vine de aici, din această ţară, de pe aceste locuri, din solul acestei ţări, în primul rînd din solul social şi instituţional. Ar trebui să ne întrebăm atunci, dacă optimis