(asta-i dilema!) Îmi spune cineva că Moscova e plină de mizerie, firmele de salubrizare nu ţin pasul, coşurile de gunoi sînt de formă sau sînt deformate, apa din cîte vreo ţeavă spartă se prelinge de dimineaţa pînă seara pe marginea străzii, cîinii se împerechează prin parcări, sticle de plastic şi ambalaje de polietilenă plutesc în băltoace. Şi, mai presus de toate, posterele ultimelor alegeri - rupte, suprapuse, caricaturizate - sluţesc şi mai mult strada. Ba încă, dacă eşti insistent, mai vezi şi postere de la alegerile de acum patru ani. Memento: în septembrie 1964, jurnalistul american Fred Coleman obţinea acreditarea de presă la Kremlin, pe lîngă care a rămas corespondent de presă vreme de 30 de ani; mai tîrziu va povesti într-o carte o parte din ceea ce a văzut şi a trăit*. Atunci, Coleman a ajuns la timp pentru a fi martorul unei noi victorii a Sovietelor: luni 12 octombrie '64 era lansat pe orbită, pentru "un zbor lung", satelitul Vozhod ("Răsăritul"), cu trei cosmonauţi la bord. La cîteva ore după lansare urma rituala convorbire radiotelefonică dintre eroii spaţiali şi liderul sovietic, aflat în dacea sa de la Pitsunda, la Marea Neagră: "veţi primi la întoarcere o îmbrăţişare mai puternică decît forţa gravitaţiei!", le-ar fi spus inimitabilul Hruşciov. Totuşi, din motive altele decît cosmice, "zborul lung" al satelitului a durat doar o zi: marţi, 13 octombrie, Voshod-ul s-a întors pe pămînt sovietic, spre surprinderea chiar şi a ziarului guvernamental Izvestia (ziar condus de Alexei Adjubei, ginerele lui Hruşciov!). Curînd au apărut zvonurile: un corespondent al agenţiei germane DPA a transmis, temerar, ştirea morţii lui Hruşciov; drept represalii, a fost expulzat. A doua zi, miercuri, toţi ziariştii de la Kremlin - ruşi, estici sau occidentali - aşteptau cu inima la gură dezlegarea enigmelor. După-amiază, un ziarist rus ale cărui legături cu KGB-ul